C***** B*****
IntimatS* E** K** R****** S**
IntimatB**** C********* R***** S* L* S** S***** & A********
ApelantAdmite apelul declarat de apelanta BCR SA în contradictoriu cu intimatul C***** B***** împotriva sentinţei civile nr. 14637/09.12.2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul: Respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi, implicit, a nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 5 al. 1 din contractul de credit bancar nr. , ca nefondat. Obligă pârâta BCR SA la restituirea către reclamantul C***** B***** a diferenţei dintre dobânda efectiv încasată şi dobânda fixă în cuantum de 13,05 % pe an, calculată pentru intervalul dintre încheierea contractului şi până la renegocierea dobânzii, în anul 2010. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate. Obligă intimatul C***** B***** la plata către apelantă a sumei de 918 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru ). Cu drept de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 30 zile de la comunicare ( conform deciziei civile nr. 369/2017 pronunţată de Curtea Constituţională ), calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.11.2017.
Hotarare 1573/2017 din 16.11.2017Amănă pronunţarea la data de 16.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2017Amănă pronunţarea la data de 09.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2017Amână pronunţarea la 02.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2017