Dosar 1986/314/2016 din 23.08.2017

tulburarea ordinii şi liniştii publice (art.371 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1986/314/2016
Data dosar:
23.08.2017
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
tulburarea ordinii şi liniştii publice (art.371 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.06.2018 la ora 8:30

    Complet: C5A PEN
  • Admis apel

    Admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** S****** şi inculpaţii Atoderesei Iulian-Daniel şi Iacobeţ Ionuţ Ştefan împotriva sentinţei penale nr. 89 din 22.03.2017 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 1986/314/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată, iar în rejudecare: Condamnă pe inculpatul A********* I***** D***** la o pedeapsă de 6000 (şase mii ) lei amendă penală, reprezentând un număr de 150 de zile amendă a câte 40 lei pe zi (în loc de 10.800 lei amendă penală, reprezentând un număr de 240 de zile amendă a câte 45 lei pe zi), pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi sancţionată de art. 371 Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului IACOBEŢ IONUŢ ŞTEFAN de 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art.92 Cod penal stabileşte un termen de încercare de 2 (doi) ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art.93 alin.3 Cod penal stabileşte ca inculpatul să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul Primăriei mun. Suceava sau în cadrul Primăriei com. Şcheia, programul de executare al acestei activităţi urmând a fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 275 alin.6 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii Cojocari Nicolae-Cezar, C******* C****** C*********, Lăcătuş Adrian, Dumencu Cătălin Ionuţ, Păstru Ionuţ Vasile-Petru şi Atoderesei Iulian-Daniel în faza urmăririi penale, în sumă de câte 470 lei, rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Dumencu Cătălin Ionuţ, C******* C****** C********* şi Holub Ionuţ împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă inculpaţii apelanţi Dumencu Cătălin Ionuţ, C******* C****** C********* şi Holub Ionuţ să plătească statului fiecare câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Celelalte cheltuieli judiciare din apel avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul intimat Lăcătuş Adrian în sumă de 360 lei şi onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpatul intimat C******* N****** C****, în sumă de 90 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2018.

    Hotarare 578/2018 din 06.06.2018
  • Sedinta din data de 30.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C5A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06 iunie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.05.2018
  • Sedinta din data de 16.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C5A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30 mai 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.05.2018
  • Sedinta din data de 09.05.2018 la ora 12:00

    Complet: C5A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16 mai 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 mai 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2018
  • Sedinta din data de 02.04.2018 la ora 8:30

    Complet: C5A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 02.04.2018
  • Sedinta din data de 07.03.2018 la ora 8:30

    Complet: C5A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 07.03.2018
  • Sedinta din data de 29.01.2018 la ora 8:30

    Complet: C5A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 29.01.2018
  • Sedinta din data de 27.11.2017 la ora 10:30

    Complet: C5A PEN
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 27.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD