Dosar 1989/98/2017 din 06.11.2017

înşelăciunea (art.244 NCP) art. 249 CP, art. 321 alin. 1 CP, art. 323 CP, art. 23 Lg. 656/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1989/98/2017
Data dosar:
06.11.2017
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
înşelăciunea (art.244 NCP) art. 249 CP, art. 321 alin. 1 CP, art. 323 CP, art. 23 Lg. 656/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.09.2020 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Încheiere

    În temeiul art. 278 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, dispozitivul şi cuprinsul sentinţei penale nr.126 din 05.08.2020, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, cu privire la inculpaţii P****** M****** şi S****** P****** C*******, constând în inserarea eronată a alin. 10 al art. 396 Cod procedură penală, în ceea ce prive?te solu?iile de condamnare a inculpatei P****** M****** la pedeapsa principală de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată ?i a inculpatului Sorescu-Pandrea Cristian, la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Îndreptarea se va efectua după cum urmează: Pentru inculpata P****** M****** se reţine că: „În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpata P****** M******, la pedeapsa principală de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată”, aşa cum este corect. Pentru inculpatul S****** P****** C******* se reţine că: „În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 322 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul SORESCU-PANDREA CRISTIAN, la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată”, aşa cum este corect. În baza art. 278 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale sesizate. Îndreptarea se va face pe toate exemplarele hotărârii şi va face parte integrantă din aceasta. Pronunţată în şedinţă publică, 03.09.2020.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 03.09.2020
  • Sedinta din data de 05.08.2020 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Condamnare

    I.A. Respinge cererea formulată de inculpata L******** C*****, prin apărător, de dispunere a încetării procesului penal în temeiul art. 16 alin.1 lit. f) Cod procedură penală cu referire la art. 153 ?i următoarele Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 244 alin. 1 ?i 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 77 alin.1 lit.a) Cod penal şi art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpata L******** C*****, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de în?elăciune în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) ?i g) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita profesia de medic în sistemul de asigurări sociale de sănătate în rela?ie contractuală cu Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate ori structurile teritoriale ale acesteia, direct sau prin angajator, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) ?i g) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 249 din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal ?i art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpata L******** C*****, la pedeapsa principală de 1 an ?i 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) , b) ?i g) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita profesia de medic în sistemul de asigurări sociale de sănătate în rela?ie contractuală cu Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate ori structurile teritoriale ale acesteia, direct sau prin angajator, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) ?i g) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 321 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpata L******** C*****, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) ?i g) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita profesia de medic în sistemul de asigurări sociale de sănătate în rela?ie contractuală cu Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate ori structurile teritoriale ale acesteia, direct sau prin angajator, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) ?i g) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 323 Cod penalcu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpata L******** C*****, la pedeapsa principală de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată. În baza art. 38 alin.1 – art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contope?te pedepsele cu închisoarea, aplicând inculpatei L******** C***** pedeapsa cea mai grea, de 1 an ?i 4 luni, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 9 luni, în final inculpata urmând să execute o pedeapsă principală de 2 ani 1 lună închisoare. În baza art. 45 alin. 1-3 Cod penal, contope?te pedepsele complementare aplicate, iar în final, inculpata va executa pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) ,b) ?i g) Cod penal, (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita profesia de medic în sistemul de asigurări sociale de sănătate în rela?ie contractuală cu Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate ori structurile teritoriale ale acesteia, direct sau prin angajator), pe o perioadă de 2 ani. Executarea pedepsei complementare va începe, potrivit art. 68 alin.1 lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. coroborat cu art. 65 alin. 1 – art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i g) C.pen., inculpata va executa, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita profesia de medic în sistemul de asigurări sociale de sănătate în rela?ie contractuală cu Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate ori structurile teritoriale ale acesteia, direct sau prin angajator. În baza art. 91 – 92 Cod penal, cu referire la art. 97 alin.2 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Ialomi?a. Conform art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. d) Cod penal, impune condamnatei să execute obliga?ia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instan?ei. În baza art. 93 alin. 3 şi alin. 4 Cod penal raportat la dispoziţiile art. 404 alin. 2 tezele 2-3 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Serviciul de administrare a domeniului public ?ăndărei sau la Complexul de Servicii Sociale (căminul de bătrâni) (DGASPC Ialomiţa), în condiţiile ce se vor stabili de Serviciul de Probaţiune Ialomi?a. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 Cod penal privind sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în caz de încălcare cu rea – credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse acesteia, ori în caz de săvârşire de noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că inculpata a fost re?inută conform ordonan?ei organelor de urmărire penală din data de 25.01.2017 ?i apoi arestată preventiv de la data de 26.01.2017 până la 01.02.2017. I.B. În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 48 alin. 1 raportat la art. 244 alin. 1 ?i 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 77 lit. a din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpata I******* D******, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la în?elăciune în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 48 alin. 1 Cod penal raportat art. 249 din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal ?i art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpata I******* D******, la pedeapsa principală de 1 an ?i 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fraudă informatică în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 322 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpata I******* D******, la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În baza art. 38 alin.1 – art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contope?te pedepsele cu închisoarea, aplicând inculpatei I******* D****** pedeapsa cea mai grea, de 1 an ?i 4 luni, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 6 luni, în final inculpata urmând să execute o pedeapsă principală de 1 an 10 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1-3 Cod penal, contope?te pedepsele complementare aplicate, iar în final, inculpata va executa pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. Executarea pedepsei complementare va începe, potrivit art. 68 alin.1 lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. coroborat cu art. 65 alin. 1 – art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., inculpata va executa, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 – 92 Cod penal, cu referire la art. 97 alin.2 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Constan?a. Conform art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. d) Cod penal, impune condamnatei să execute obliga?ia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instan?ei. În baza art. 93 alin. 3 şi alin. 4 Cod penal raportat la dispoziţiile art. 404 alin. 2 tezele 2-3 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Primăria/Consiliul Local Năvodari sau la unită?ile de învă?ământ din localitatea Năvodari, jud. Constan?a , în condiţiile ce se vor stabili de Serviciul de Probaţiune Constan?a. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 Cod penal privind sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în caz de încălcare cu rea – credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse acesteia, ori în caz de săvârşire de noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că inculpata a fost re?inută conform ordonan?ei organelor de urmărire penală din data de 25.01.2017 ?i apoi arestată preventiv de la data de 26.01.2017 până la 01.02.2017. I.C. În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin.1 lit. c) Cod procedură penală, dispune achitarea inculpatei P****** M******, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal şi art. 5 din Codul penal. Respinge celelalte cereri formulate de inculpata P****** M******, prin apărător, de dispunere a achitării în temeiul art. 16 alin.1 lit.a), c) ?i lit. b) Cod procedură penală. Respinge cererea formulată de inculpata P****** M******, prin apărător, de dispunere a încetării procesului penal în temeiul art. 16 alin.1 lit. f) Cod procedură penală cu referire la art. 153 ?i următoarele Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 244 alin. 1 ?i 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 77 lit. a din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpata P****** M******, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de în?elăciune în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 249 din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal ?i art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpata P****** M******, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpata P****** M******, la pedeapsa principală de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 49 alin.1 lit. a) ?i b) din Legea 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata P****** M******, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal. În baza art. 38 alin.1 – art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contope?te pedepsele cu închisoarea, aplicând inculpatei P****** M****** pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1 an ?i 1 lună, în final inculpata urmând să execute o pedeapsă principală de 4 ani 1 lună închisoare. În baza art. 45 alin. 1-3 Cod penal, contope?te pedepsele complementare aplicate, iar în final, inculpata va executa pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) ,b) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani. Executarea pedepsei complementare va începe, potrivit art. 68 alin.1 lit.c) Cod penal, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. coroborat cu art. 65 alin. 1 – art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., inculpata va executa, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Pedeapsa principală se va executa în regim de deten?ie, conform prevederilor art. 60 Cod penal, cu referire la Legea 254/2013, urmând a fi emis mandat de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată perioada în care inculpata a fost supus măsurilor preventive privative de libertate, respectiv re?inere (25.01.2017) ?i arestare preventivă (de la data de 26.01.2017 până la 01.02.2017). I.D. Respinge cererile formulate de inculpatul SORESCU-PANDREA CRISTIAN, prin apărător, de dispunere a achitării în temeiul art. 16 alin.1 lit.a) ?i lit. b) Cod procedură penală. Respinge cererea formulată de inculpatul SORESCU-PANDREA CRISTIAN, prin apărător, de dispunere a încetării procesului penal în temeiul art. 16 alin.1 lit. f) Cod procedură penală cu referire la art. 153 ?i următoarele Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 48 alin. 1 raportat la art. 244 alin. 1 ?i 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 77 lit. a din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul SORESCU-PANDREA CRISTIAN, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la în?elăciune în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 48 alin. 1 Cod penal raportat art. 249 din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal ?i art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul SORESCU-PANDREA CRISTIAN, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fraudă informatică în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 322 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul SORESCU-PANDREA CRISTIAN, la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În baza art. 38 alin.1 – art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contope?te pedepsele cu închisoarea, aplicând inculpatului SORESCU-PANDREA CRISTIAN pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 6 luni, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsă principală de 2 ani 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1-3 Cod penal, contope?te pedepsele complementare aplicate, iar în final, inculpatul va executa pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) ,b) Cod penal, (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. Executarea pedepsei complementare va începe, potrivit art. 68 alin.1 lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. coroborat cu art. 65 alin. 1 – art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., inculpatul va executa, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 – 92 Cod penal, cu referire la art. 97 alin.2 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Ialomi?a. Conform art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. d) Cod penal, impune inculpatului să execute obliga?ia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instan?ei. În baza art. 93 alin. 3 şi alin. 4 Cod penal raportat la dispoziţiile art. 404 alin. 2 tezele 2-3 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu, jud. Ialomi?a sau la Liceul Tehnologic din Mihail Kogălniceanu, jud. Ialomi?a, în condiţiile ce se vor stabili de Serviciul de Probaţiune Ialomi?a. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 Cod penal privind sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în caz de încălcare cu rea – credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse acesteia, ori în caz de săvârşire de noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul a fost re?inut prin ordonan?a organelor de urmărire penală din data de 25.01.2017 ?i apoi arestat preventiv de la data de 26.01.2017 până la 01.02.2017. I.E. Respinge cererile formulate de inculpata R*** V*******, prin apărător, de dispunere a achitării în temeiul art. 16 alin.1 lit. b) teza a II-a Cod procedură penală. Respinge cererea formulată de inculpata R*** V*******, prin apărător, de dispunere a încetării procesului penal în temeiul art. 16 alin.1 lit. f) Cod procedură penală cu referire la art. 153 ?i următoarele Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 48 alin. 1 raportat la art. 244 alin. 1 ?i 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 77 lit. a din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpata R*** V*******, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la în?elăciune în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) b) Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 321 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpata R*** V*******, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal. În baza art. 38 alin.1 – art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contope?te pedepsele cu închisoarea, aplicând inculpatei R*** V******* pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 4 luni, în final inculpata urmând să execute o pedeapsă principală de 1 an 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1-3 Cod penal, contope?te pedepsele complementare aplicate, iar în final, inculpata va executa pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a),b) Cod penal, (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. Executarea pedepsei complementare va începe, potrivit art. 68 alin.1 lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. coroborat cu art. 65 alin. 1 – art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., inculpata va executa, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 – 92 Cod penal, cu referire la art. 97 alin.2 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Ialomi?a. Conform art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. d) Cod penal, impune condamnatei să execute obliga?ia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instan?ei. În baza art. 93 alin. 3 şi alin. 4 Cod penal raportat la dispoziţiile art. 404 alin. 2 tezele 2-3 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Serviciul de administrare a domeniului public ?ăndărei sau la Spitalul Oră?enesc ?ăndărei, în condiţiile ce se vor stabili de Serviciul de Probaţiune Ialomi?a. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 Cod penal privind sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în caz de încălcare cu rea – credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse acesteia, ori în caz de săvârşire de noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că inculpata a fost re?inută prin ordonan?a organelor de urmărire penală din data de 25.01.2017 ?i apoi arestată preventiv de la data de 26.01.2017 până la 01.02.2017. I.F. Respinge cererile formulate de inculpata MU?AT (fostă IACOB) MIHAELA DANIELA, prin apărător, de dispunere a achitării în temeiul art. 16 alin.1 lit. b) teza a II-a Cod procedură penală. Respinge cererea formulată de inculpata MU?AT (fostă IACOB) MIHAELA DANIELA, prin apărător, de dispunere a încetării procesului penal în temeiul art. 16 alin.1 lit. f) Cod procedură penală cu referire la art. 153 ?i următoarele Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 48 alin. 1 raportat la art. 244 alin. 1 ?i 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 77 lit. a din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpata MU?AT (fostă IACOB) MIHAELA DANIELA, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la în?elăciune în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) , b) pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 321 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpata MU?AT (fostă IACOB) MIHAELA DANIELA, la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual în formă continuată. În baza art. 67 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal. În baza art. 38 alin.1 – art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contope?te pedepsele cu închisoarea, aplicând inculpatei MU?AT (fostă IACOB) MIHAELA DANIELA pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 4 luni, în final inculpata urmând să execute o pedeapsă principală de 1 an 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1-3 Cod penal, contope?te pedepsele complementare aplicate, iar în final, inculpata va executa pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) ,b) Cod penal, (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. Executarea pedepsei complementare va începe, potrivit art. 68 alin.1 lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. coroborat cu art. 65 alin. 1 – art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., inculpata va executa, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 – 92 Cod penal, cu referire la art. 97 alin.2 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Ialomi?a. Conform art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. d) Cod penal, impune condamnatei să execute obliga?ia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instan?ei. În baza art. 93 alin. 3 şi alin. 4 Cod penal raportat la dispoziţiile art. 404 alin. 2 tezele 2-3 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Serviciul de administrare a domeniului public ?ăndărei sau la Spitalul Oră?enesc ?ăndărei, în condiţiile ce se vor stabili de Serviciul de Probaţiune Ialomi?a. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 Cod penal privind sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în caz de încălcare cu rea – credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse acesteia, ori în caz de săvârşire de noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că inculpata a fost re?inută prin ordonan?a procurorului din data de 25.01.2017 ?i a apoi arestată preventiv de la data de 26.01.2017 până la 01.02.2017. II. Respinge solicitarea formulată în temeiul art. 51 alin.1 din Legea 129/2019 raportat la art. 112 alin.1 Cod penal, de a se dispune fa?ă de inculpata P****** M******, luarea măsurii de siguran?ă a confiscării speciale cu privire la suma de 80.000 lei, ce a făcut obiectul infrac?iunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin.1 lit. a) ?i b) din Legea 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal. III. Admite în parte acţiunea civilă formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Ialomi?a. În temeiul art. 19, art. 25 alin.1 ?i art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357, 1373, 1381, 1382, 1385, 1386 Cod civil, obligă pe inculpatele L******** C***** şi P****** M******, în solidar, la plata către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Ialomi?a a despăgubirilor civile în sumă de 725.450,09 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin infrac?iunile de în?elăciune ?i fraudă informatică. În solidar cu inculpatele men?ionate anterior, obligă ?i pe ceilal?i inculpa?i la plata către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Ialomi?a a despăgubirilor civile reprezentând prejudiciul cauzat prin infrac?iunile comise, după cum urmează: - pe inculpata I******* D******, până la concuren?a sumei de 717.341.05 lei; - pe inculpatul SORESCU-PANDREA CRISTIAN, până la concuren?a sumei de 271.911,06 lei; - pe inculpata R*** V*******, până la concuren?a sumei de 329.466,51 lei; - pe inculpata MU?AT (fostă IACOB) MIHAELA DANIELA, până la concuren?a sumei de 133.496,93 lei; Totodată, obligă pe aceia?i inculpa?i la plata accesoriilor constând în dobânda legală aplicată sumei reprezentând prejudiciu, calculată de la momentul cauzării prejudiciului ?i până la achitarea integrală a debitului principal. În baza art. 397 alin.2 Cod procedură penală raportat la art. 249 alin.1, 2 ?i 5 Cod procedură penală, pentru garantarea reparării pagubei produse, men?ine măsurile asigurătorii dispuse anterior în cauză, prin ordonan?a cu nr. 170/P/2015 din data de 20.01.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomi?a, prin care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile ?i imobile apar?inând inculpa?ilor, după cum urmează: - L******** C*****: • Imobil identificat prin nr. cadastral 131/5, 10, înscris în cartea funciară nr. 1490/N-INDIV, reprezentând un apartament cu 3 camere, având suprafa?a construită de 80,10 mp ?i suprafa?ă utilă de 62,26 mp, situat la adresa: Ora? ?ăndărei, strada Digului, bloc 182-1C, scara E, et. 2, ap. 10, jude?ul Ialomi?a, compus din sufragerie, 2 dormitoare, o bucătărie, 2 băi, o debara, un hol ?i un balcon, împreună cu cota parte indiviză din păr?ile ?i dependin?ele comune blocului, cât ?i un teren aferent în suprafa?ă de 20,78 m.p., achizi?ionat la data de 29.06.2005 (valoare impunere 171,074,43 lei); • Imobil de?inut în coproprietate cu fostul so? Lăcureanu Vasile, reprezentând casă de locuit ?i anexe, construite pe un teren în suprafa?ă de 1200 mp ce a fost concesionat de la Primăria Ora?ului ?ăndărei situat în ora?ul ?ăndărei, strada Bucure?ti nr. 248, jude?ul Ialomi?a, care se compune din: ? casă de locuit în suprafa?ă de 243 mp construită din cărămidă la data de 01.01.1995 (valoare impunere 326,373,30 lei). ? anexă atelier auto în suprafa?ă de 33 mp, construită din lemn la data de 01.01.1995 (valoare de impunere 11,543 lei); ? subsol locuit în suprafa?ă de 144 mp, construit din beton la data de 01.01.1995 (valoare de impunere 131,868 lei); - P****** M******: • Imobil înscris în cartea funciară din cadrul O.C.P.I. Constan?a cu nr. cadastral 227707-C1-U12 a localită?ii Constan?a ce reprezintă un apartament cu 2 camere în suprafa?ă utilă de 42 mp, situat în municipiul Constan?a, strada Căpitan Dobrilă Eugeniu nr. 4, bloc R1, scara C, et. 1, apartament 45, jude?ul Constan?a, achizi?ionat în data de 17.06.2009 în coproprietate cu Mitrescu Mădălina Anca; • Imobil înscris în cartea funciară cu nr. 21066 a localită?ii Mihail Kogălniceanu, jude?ul Ialomi?a ce reprezintă un teren intravilan arabil în suprafa?ă de 1000 mp, amplasat în tarlaua 531/3, parcela 2, achizi?ionat la data de 26.08.2013, de?inut în coproprietate cu numita Mitrescu Mădălina Anca; • Imobil reprezentând casă de locuit ?i teren intravilan situat în comuna Mihail Kogălniceanu, strada Stadionului nr. 25, jude?ul Ialomi?a; • Cota de 1 din imobilul reprezentând teren extravilan în suprafa?ă din 77,500 mp, situat în comuna Mihail Kogălniceanu, jude?ul Ialomi?a; - S****** P****** C*******: • Imobil înscris în cartea funciară cu nr. 21106 a localită?ii Mihail Kogălniceanu, jude?ul Ialomi?a, ce reprezintă un teren intravilan în suprafa?ă de 2000 mp, amplasat în tarlaua 531/1, parcela 3, achizi?ionat la data de 03.08.2013; • imobil înscris în cartea funciară nr. 927 a localită?ii Mihail Kogălnieanu, jude?ul Ialomi?a sub nr. cadastral 1192, compus dintr-un teren intravilan în suprafa?ă de 2910 mp, casă de locuit construită din cărămidă cu suprafa?ă construită de 70 mp, bucătărie de vară construită din chirpici cu suprafa?ă construită de 108 mp, garaj cu suprafa?ă construită de 22 mp ?i o magazie cu suprafa?ă construită de 26 mp. - I******* D******: • Imobil înscris la O.C.P.I. Constan?a sub nr. cadastral 455/1, reprezentând un apartament situat în ora?ul Năvodari, strada Frunzelor, bl. 23Sud, sc. B, parter, apartament 11, jude?ul Constan?a, în suprafa?ă de 51,89 m.p., achizi?ionat la data de 26.01.2005; • un autorism marca Skoda Octavia, serie ?asiu: TMBDG11U432806484, achizi?ionat în data de 23.07.2007, culoare maro, cu nr. de înmatriculare CT 27 YPV; • autoturism marca Opel Astra G cu seria ?asiu: W0L0TGF486G063362 achizi?ionat în data de 28.09.2012, cu nr. de înmatriculare CT 14 YDN; ?i prin ordonanţa din data de 02.11.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomi?a, prin care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra sumelor de bani apar?inând inculpatei I******* D******, după cum urmează: • 3650 euro, 100 USD ?i 6.700 lei, ce au fost depuse în contul C.E.C. BANK S.A. – Sucursala Slobozia, la dispozi?ia Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomi?a, conform recipiselor de consemnare nr. 560983/1, 560984/1 şi 560985/1 din data de 21.02.2017 si a chitanţelor nr. 4453163/1, 4453156/1 şi 4453140/1 emise în aceeaşi dată. În baza art. 397 alin.3 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, dispune desfiin?area totală a înscrisurilor falsificate, respectiv prescripţiile medicale emise şi completate în fals de către inculpa?i, enumerate în cuprinsul actului de sesizare al instan?ei de judecată, având datele menţionate în documenta?ia transmisă de către Casa de Asigurări de Sănătate Ialomi?a. IV. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de efectuarea expertizei criminalistice grafoscopice de către Laboratorul Interjude?ean de Expertize Criminalistice Bucure?ti ?i a noii expertize criminalistice grafoscopice de către Laboratorul Interjude?ean de Expertize Criminalistice, rămân în sarcina statului, fiind avansate din fondurile Ministerului Justi?iei. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de efectuarea expertizei financiar-contabilă rămân în sarcina inculpatei P****** M******. În temeiul art. 274 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii L******** C*****, P****** M******, S****** P****** C*******, I******* D******, R*** V******* ?i Mu?at (fostă Iacob) Mihaela Elena la plata sumei de 1072,5 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat în faza urmăririi penale, la care se adaugă, pentru inculpatele L******** C***** ?i I******* D******, suma de 200 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat în faza camerei preliminare ?i a judecă?ii în primă instan?ă, iar pentru inculpa?ii P****** M******, S****** P****** C*******, R*** V******* ?i Mu?at (fostă Iacob) Mihaela Elena, suma de 1000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat în faza camerei preliminare ?i a judecă?ii în primă instan?ă. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.08.2020.

    Hotarare 126/2020 din 05.08.2020
  • Sedinta din data de 31.07.2020 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.07.2020
  • Sedinta din data de 24.07.2020 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Amână pronunţarea

    având nevoie de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.07.2020
  • Sedinta din data de 15.07.2020 la ora 14:00

    Complet: C1 fond
  • Amână pronunţarea

    având nevoie de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.07.2020
  • Sedinta din data de 26.06.2020 la ora 10:30

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    la cererea dlui avocat ales Stroe Marian, pentru imposibilitatea prezentării din motive medicale.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2020
  • Sedinta din data de 12.06.2020 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Termen preschimbat

    preschimba termenul la 05.06.2020

    Incheiere de sedinta din 12.06.2020
  • Sedinta din data de 05.06.2020 la ora 10:30

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    pentru a fi depuse la dosar acte in circumstantiere şi pentru pregatirea concluziilor pe fond. Schimba incadrarea juridica a faptelor retinute in rechizitoriu in ceea ce priveste retinerea, pentru toti inculpatii, a prevederilor art.38 alin.1 c.p., iar pentru inculpatii Lacureanu Carmen, S****** P****** C******* si I******* D****** cu privire la infractiunea de frauda informatica/complicitate la frauda informatica, prin retinerea cirsumstantei agravante prev. de art.77 alin.1 lit.a c.p.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2020
  • Sedinta din data de 08.05.2020 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    pentru audierea martorilor.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2020
  • Sedinta din data de 27.03.2020 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Încheiere

    preschimbat termenul de judecată la data de 08.05.2020, având în vedere respândirea infecţiilor cauzate de noul virus gripal, existând un impediment în audierea martorilor.

    Incheiere de sedinta din 27.03.2020
  • Sedinta din data de 21.02.2020 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză şi reaudierea martorilor.

    Incheiere de sedinta din 21.02.2020
  • Sedinta din data de 08.01.2020 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2020
  • Sedinta din data de 29.11.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 29.11.2019
  • Sedinta din data de 01.11.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Cur?ii Constitu?ionale nr. 250/16.04.2019, combinat cu art. 5 Cod penal, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata P****** M******, respectiv din infrac?iunea de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin.1 lit. a), b) ?i c) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal, în infrac?iunea de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin.1 lit. a) ?i b) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal. Men?ine încadrarea juridică pentru celelalte infrac?iuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpa?ilor prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomi?a nr. 170/P/2015. Cale de atac odată cu fondul. Acordă termen fond la data de 29.11.2019, pentru când dispune înaintarea scriptelor de comparaţie către INEC Bucureşti, în vederea întocmirii raportului de expertiză, cu menţiunea că avansarea sumelor ocazionate de efectuarea lucrării se va efectua din fondurile Tribunalului Ialomi?a, conform art. 273 alin. 4 ?i 5 C.p.p. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 01.11.2019.

    Incheiere de sedinta din 01.11.2019
  • Sedinta din data de 16.10.2019 la ora 10:00

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    pentru înaintarea relaţiilor solicitate de la instituţiile statului.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2019
  • Sedinta din data de 18.09.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză; se revine cu adresă către INEC Bucureşti.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2019
  • Sedinta din data de 21.08.2019 la ora 10:00

    Complet: C1 fond
  • Amână cauza

    Pentru imposibilitatea prezentării avocaţilor aleşi ai inculpatului S****** P****** C*******, P****** M******, Rusu Virginia şi Iacob Mihaela Elena

    Incheiere de sedinta din 21.08.2019
  • Sedinta din data de 31.05.2019 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru efectuarea unei noi expertize grafoscopice şi pentru reaudierea inculpaţilor.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2019
  • Sedinta din data de 03.05.2019 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    la cererea reprezentantului parchetului şi apărătorilor inculpaţilor, pentru studierea raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 03.05.2019
  • Sedinta din data de 05.04.2019 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru legala constituire a completului de judecată.

    Incheiere de sedinta din 05.04.2019
  • Sedinta din data de 27.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2019
  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2019
  • Sedinta din data de 11.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru efectuarea raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2019
  • Sedinta din data de 07.12.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru administrarea de probe în continuare şi pentru a se reveni cu adrese, ca în precedent.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2018
  • Sedinta din data de 16.11.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    Pentru continuarea cercetării judecătoreşti.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2018
  • Sedinta din data de 31.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru continuarea cercetării judecătoreşticu audierea martorilor.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2018
  • Sedinta din data de 12.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru audierea martorilor şi efectuarea expertizelor.

    Incheiere de sedinta din 12.10.2018
  • Sedinta din data de 03.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru efectuarea expertizei.

    Incheiere de sedinta din 03.10.2018
  • Sedinta din data de 12.09.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru continuarea cercetării judecătoreşti.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2018
  • Sedinta din data de 13.08.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru administrarea probelor propuse în apărare.

    Incheiere de sedinta din 13.08.2018
  • Sedinta din data de 08.08.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru ca reprezentantul parchetului sa studieze nota de probatorii şi să pună concluzii cu privire la aceasta.

    Incheiere de sedinta din 08.08.2018
  • Sedinta din data de 13.06.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    la cererea apărătorului inculpatei I******* D******, pentru imposibilitatea prezentării.

    Incheiere de sedinta din 13.06.2018
  • Sedinta din data de 16.05.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    pentru audierea unui inculpat si pentru propunerea de probe.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2018
  • Sedinta din data de 18.04.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 fond
  • Amână cauza

    la cererea inculpatului S****** P****** C*******, pentru a-şi angaja apărător.

    Incheiere de sedinta din 18.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD