Dosar 1990/109/2016* din 29.11.2017

litigiu privind achiziţiile publice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1990/109/2016*
Data dosar:
29.11.2017
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
litigiu privind achiziţiile publice
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia prematurităţii cererii, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâte. Admite, în parte, acţiunea în contencios adminsitrativ, introdusă de reclamanta S.c. Eurotop Colect Global S.r.l., în contradictoriu cu pârâtele Comuna Buzoieşti – prin Primar şi Primăria Buzoieşti – prin Primar. Obligă pe pârâte, în solidar, să plătească reclamantei următoarele sume: - 182.197,00 lei, în executarea parţială a obligaţiilor asumate prin contractele de lucrări menţionate în Contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 5157 din 23.12.2014 şi în Contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 5156 din 23.12.2014, pentru care s-a apreciat a fi împlinit termenul de plată; - 257.037,24 lei, la împlinirea termenului contractual convenit de părţile din contractele de lucrări menţionate în Contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 5157 din 23.12.2014 şi în Contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 5156 din 23.12.2014 sau care va fi stabilit pe cale judiciară. Ia act de declaraţia reclamantei în sensul solicitării chetielilor de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 27 Martie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal.

    Hotarare 225/2019 din 27.03.2019
  • Sedinta din data de 22.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 27 Martie 2019. Pronunţată în şedinţă publică din 22 Martie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2019
  • Sedinta din data de 15.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Amână judecata la data de 22.03.2019. Revenirea cu adresă cu adresă la expertul cauzei pentru depunerea raportului de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul stabilit. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.02.2019, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal

    Incheiere de sedinta din 15.02.2019
  • Sedinta din data de 18.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Efectuează verificări în sistemul informatizat ECRIS cu privire la comunicarea către dl. expert Cosmin Gheorghe Mihai, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, a încheierii de ?edin?ă de la termenul anterior prin care acesta a fost amendat. În cazul în care încheierea de ?edin?ă de la termenul anterior nu a fost comunicată d-lui expert în condi?ii de legalitate, se procedează la comunicarea acestei încheieri. Emite adresă către Biroul Local pentru Expertize Tehnice ?i Judiciare Dâmboviţa pentru a comunica dacă dl. expert Cosmin Gheorghe Mihai are în continuare adresa de coresponden?ă indicată la fila 111 dosar, precum ?i să indice volumul de activitate al d-lui expert. Revine cu adresă către dl. expert în vederea efectuării ?i depunerii lucrării de specialitate cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată acordat. Amână judecata cauzei la data de 15.02.2019. Cu recurs odată cu fondul. Pronun?ată în ?edin?a publică de la 18 Ianuarie 2019, la Tribunalul Arge? – Sec?ia Civilă, Complet Specializat de contencios administrativ ?i fiscal.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2019
  • Sedinta din data de 16.11.2018 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Sancţionarea expertului Cosmin Gheorghe Mihai cu amenda judiciară în cuantum de 100 lei. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Revenirea cu adresă către expert în vederea depunerii raportului de expertiză cu menţiunea că se va aplica din nou sancţiunea amenzii judiciare dacă va cauza din nou amânarea cauzei prin nedepunerea raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 18.01.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2018
  • Sedinta din data de 05.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către expert cu menţiunea amendării acestuia în cazul în care va cauza din nou amânarea judecării cauzei. Emiterea unor adrese către BLET Dâmboviţa şi BLET Argeş , cu copie f.102 dosar cu menţiunea de a comunica dacă plata atestată de chitanţa ataşată a fost făcută în contul vreunuia dintre aceste birouri de expertiză. Amână judecarea cauzei la 16.11.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2018
  • Sedinta din data de 07.09.2018 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către expert. Amână judecarea cauzei la 05.102018. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2018

    Incheiere de sedinta din 07.09.2018
  • Sedinta din data de 06.07.2018 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Dispune înlocuirea în cauză a domnului expert tehnic Aldea Ionel. Numeşte în cauză, prin tragere la sorţi, pe domnul expert tehnic Cosmin Gheorghe Mihai, aflat la poziţia nr.1 în tabelul nominal cu experţii tehnici cu specializarea „drumuri şi poduri”, aflat în evidenţele Biroului Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica înlocuirea, în prezenta cauză, a domnului expert Aldea Ionel, cu domnul expert Cosmin Gheorghe Mihai. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa pentru a se comunica desemnarea ca expert în prezenta cauză, a domnului Cosmin Gheorghe Mihai. Stabileşte onorariu provizoriu de expert în sumă de 1.000 lei, în sarcina pârâţilor. Pune în vedere pârâţilor, prin reprezentant legal, să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu de expert, în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către expertul desemnat, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat să efectueze expertiza în cauză, cu menţiunea de a cita părţile, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 335 C.pr.civ şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză cu obiectivele stabilite, în primul ciclu procesual prin încheierea de şedinţă din data de 13 ianuarie 2017, respectiv: 1. să se identifice lucrările pretins executate de reclamantă; 2. să se evalueze lucrările executate pe baza preţului real al acestora în raport de pre?urile stabilite pe metru cub de lucrare conform cu cele stabilite pentru lucrările efectuate cu banii din fonduri europene şi conform cu preţul stabilit în actele normative pentru astfel de lucrări; 3. să se verifice lucrările pe teren şi să stabilească dacă au fost efectuate lucrări manuale; 4. să se stabilească şi să verifice dacă situaţiile de lucrări sau fost aprobate de Comisia de Recepţie existentă la nivelul U.A.T. com. Buzoe?ti şi Primăria Buzoe?ti. precum şi cele stabilite, în rejudecare, prin încheierea de şedinţă din data de 16 martie 2018, respectiv: 5. să fie măsurate tronsoanele pentru stabilirea cât mai exactă a cantităţilor de lucrări efectuate; 6. pentru fiecare articol de deviz să fie arătat actul/faptul ce a stat la baza reţinerii ca lucrare efectuată a articolului de deviz respectiv; 7. să fie explicitată concluzia privind efectuarea lucrărilor manuale; 8. să fie calculată valoarea lucrărilor efectuate în raport cu cantităţile de lucrări stabilite şi cu preţul contractului convenit de părţi în cele două contracte deduse judecăţii. în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 alin. 1 C.pr.civ. Pune în vedere expertului desemnat să comunice o estimare a costului şi duratei necesare pentru efectuarea lucrării dispuse în sarcina acestuia de către instanţă. Proroga discutarea oportunităţii efectuării unei cercetări locale şi administrarea probei cu martori după administrarea celorlalte categorii de probe încuviinţate; Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 07 septembrie 2018, Sala 3, pentru când păr?ile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06 iulie 2018, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.

    Incheiere de sedinta din 06.07.2018
  • Sedinta din data de 22.06.2018 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Admite obiecţiunile formulate de pârâte la completarea raportului de expertiză în specialitatea construcţii. Admite cererea de înlocuire a expertului, cerere formulată de pârâte, prin apărător, prorogând numirea unui alt expert la următorul termen de judecată, sens în care se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, cu menţiunea de a comunica lista actualizată cu experţii tehnici in specialitatea „drumuri şi poduri” care figurează în evidenţele birourilor locale de expertiză din judeţele limitrofe judeţului Argeş ( Tribunalul Olt, Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Dâmboviţa). Admite în parte cererea expertului Aldea Ionel de majorare a onorariului. Majorează cu 176 lei onorariul stabilit iniţial, punându-li-se în vedere părţilor să facă dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expert până la următorul termen de judecată. Prorogă discutarea oportunităţii efectuării unei cercetări locale şi administrarea probei cu martori după administrarea celorlalte categorii de probe încuviinţate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 6 iulie 2018. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 iunie 2018, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.

    Incheiere de sedinta din 22.06.2018
  • Sedinta din data de 08.06.2018 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de pârâte, prin apărător. Pune în vedere părţilor să formuleze şi să depună până la următorul termen de judecată eventualele obiecţiuni la completarea la raportul de expertiză în specialitatea construcţii. Prorogă punerea în discuţie a cererii expertului de majorare a onorariului, precum şi discutarea oportunităţii efectuării unei cercetări locale şi administrarea probei cu martori, la un alt termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 22 iunie 2018. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 8 iunie 2018, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2018
  • Sedinta din data de 20.04.2018 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de părţi, prin apărători. Se revine cu adresă către expertul Aldea Ionel, cu menţiunea de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor raportul de expertiză completat, cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă; va comunica o estimare a costului suplimentar şi durata estimată necesară pentru completarea lucrării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 8 iunie 2018. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 aprilie 2018, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2018
  • Sedinta din data de 16.03.2018 la ora 08:30

    Complet: C4-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de ambele părţi. Respinge proba cu expertiza în specialitatea construcţii solicitată de pârâte. Din oficiu, ordonă completarea raportului de expertiză în specialitatea construcţii de către expertul Aldea Ionel, care va răspunde următoarelor obiective: - să fie măsurate tronsoanele pentru stabilirea cât mai exactă a cantităţilor de lucrări efectuate; - pentru fiecare articol de deviz să fie arătat actul/faptul ce a stat la baza reţinerii ca lucrare efectuată a articolului de deviz respectiv, cum ar fi, de exemplu, documente dintre cele enumerate la pct. 2 din obiecţiuni (fila 199); - să fie explicitată concluzia privind efectuarea lucrărilor manuale; - să fie calculată valoarea lucrărilor efectuate în raport de cantităţile de lucrări stabilite şi de preţul contractului stabilit în cele două contracte deduse judecăţii. Prorogă discutarea oportunităţii efectuării unei cercetări locale şi administrării probei cu martori după administrarea celorlalte categorii de probe încuviinţate. Se emite adresă către expertul Aldea Ionel pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea şi obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă; de asemenea, va comunica o estimare a costului suplimentar şi durata estimativă necesară pentru completarea lucrării. Prorogă discutarea cererii pârâtelor, de înlocuire a expertului, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 20 aprilie 2018. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 martie 2018, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2018
  • Sedinta din data de 09.02.2018 la ora 09:30

    Complet: C2-CAF-NCPC
  • Amână cauza

    Scoate cauza de pe rol şi o înaintează Compartimentului arhivă pentru repartiţie aleatorie la un complet de contencios administrativ şi fiscal cu blocarea C2 Fond CAF şi C2 CAF NCPC. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2018, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD