Dosar 19930/280/2017 din 29.11.2017

lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP) art. 193 al. 2 C.p., cu apl. art. 41 al. 1 C.p.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19930/280/2017
Data dosar:
29.11.2017
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP) art. 193 al. 2 C.p., cu apl. art. 41 al. 1 C.p.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.07.2018 la ora 08:30

    Complet: C7 prima instanta
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. 1 şi alin. 2, C.pr. pen., rap. la art. 396 alin. 10 C.P.P., condamnă pe inculpatul Andronache Cătălin, în prezent deţinut în altă cauză, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în stare de recidivă postcondamnatorie ( faptă comisă la data de 12.03.2014 ), fapta prevăzută de art. 193 alin.2 CP. cu aplic. art. 41 alin.1 CP. În baza art. 67 alin (1) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută conform art 68 alin 1 lit c C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) CP. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că prezenta faptă a fost săvârşită în stare de recidiva postcondamnatorie în raport cu faptele sancţionate prin sentinţa penală nr. 53 din 05.03.2009 a Jud. Panciu, def. prin. D..P. nr.l 127/15.04.2009, sentinţa penală nr. 16 din 17.01.2013 a Jud. Panciu, def. prin nerecurare la data de 31.01.2013, sentinţa penală nr.194/29.01.2014 a Judecătoriei Focşani, definitivă la 24.02.2014 prin nerecurare, precum şi prin sentinţa penală nr. 27/08.02.2013 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr.196/A/18.07.2013 a Curţii de Apel Galaţi. Constată că prezenta faptă este concurentă cu fapta sancţionată prin sentinţa penală nr. 890/08.04.2014 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr. 529/A/04.06.2014 a Curţii de Apel Galaţi. Constată că pedepsele aplicate prin sentinţele penale: nr. 16 din 17.01.2013 a Jud. Panciu, def. prin nerecurare la data de 31.01.2013, nr. 194 /29.01.2014 a Judecătoriei Focşani, definitivă la 24.02.2014 prin nerecurare, nr. 27/08.02.2013 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr.196/A/18.07.2013 a Curţii de Apel Galaţi, şi nr.890/08.04.2014 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr. 529/A/04.06.2014 a Curţii de Apel Galaţi, au fost contopite prin sentinţa penală nr. 982/25.11.2014 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin necontestare la data de 12.12.2014, ca urmare a constatării concursului cu privire la aceste fapte, rezultând o pedeapsă parţial rezultantă de 24 de ani. De asemenea, constată că prin aceeaşi sentinţă s-a menţinut revocarea beneficiului liberării condiţionate, pentru restul de 536 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 53/2009 a Judecătoriei Panciu şi s-a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă, cu pedeapsa de 24 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p., pe o perioadă de 5 ani, stabilindu-i-se o pedeapsă rezultantă finală de 24 de ani şi 6 luni, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p., pe o perioadă de 5 ani. Dispune descontopirea pedepsei rezultante de 24 de ani şi 6 luni, prin înlăturarea sporului de 6 luni şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p. 1968 aplicată prin sentinţa penală nr. 982/25.11.2014 a Tribunalului Galaţi şi repune în individualitatea lor pedepsele contopite, respectiv: - pedeapsa parţial rezultantă de 24 de ani închisoare - restul de pedeapsă de 536 zile, rămas din pedeapsa aplicată prin S.P. 53/2009, A Jud. Panciu - pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p. 1968, pe o perioadă de 5 ani. Dispune descontopirea pedepsei parţial rezultante de 24 de ani, prin înlăturarea sporului de 2 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p. 1968, aplicată prin sentinţa penală nr. 982/25.11.2014 a Tribunalului Galaţi şi repune în individualitatea lor pedepsele contopite, respectiv: -pedepsele de 5 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, aplicate prin S.P. nr. 16/17.01.2013, a Jud. Panciu, def. prin nerecurare la 31.01.2013, -pedepsele de 22 ani închisoare şi 8 ani şi 171 zile închisoare, aplicate prin S.P. nr. 27/08.02.2013 a Trib. Vrancea, def. prin D.P. 3971 din 11.12.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată sub aspectul incidenţei legii penale mai favorabile prin Sentinţa penală nr. 332/08.04.2014 a Tribunalului Galaţi, def. la data de 13.08.2014, prin D.P., NR. 401/2014 a Curţii de Apel Galaţi. -pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin S.P. 194 din 29.01.2014 a Jud. Focşani, def. prin nerecurare la data de 24.02.2014, -3 luni închisoare, aplicată inculpatului prin S.P. 890/08.04.2014 a Jud. Focşani, def. prin D.P.nr. 529/A/04.06.2014 a Curţii de Apel Galaţi. -pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p. 1968, pe o perioadă de 5 ani. -pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, prev. de art. 66 alin. 1, lit. a şi b C.p. În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p. 1968, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.p., recontopeşte pedepsele de 5 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, aplicate prin S.P. nr. 16/17.01.2013, a Jud. Panciu, cu pedepsele de 22 ani închisoare şi 8 ani şi 171 zile închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 332/08.04.2014 a Tribunalului Galaţi şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin S. P. nr. 194 din 29.01.2014 a Jud. Focşani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p., pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 22 de ani închisoare, sporită cu 2 ani(spor menţinut din S.P. 982/2014 A Trib Galaţi), în total 24 de ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p., pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi. Menţine revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 536 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin S.P. nr. 53/2009 a Jud. Panciu şi contopeşte acest rest cu pedeapsa de 24 de ani închisoare stabilită mai sus şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p., pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, rezultând ca urmare a aplicării unui spor de 6 luni(spor menţinut din S.P. 982/2014 A Trib Galaţi) o pedeapsă parţial rezultantă de 24 de ani şi 6 luni, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, teza a –II-a, şi lit. b C.p., pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi. În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 43 alin. 2 rap. la art. 39 alin. 1, lit. b-C. pen, şi art. 45 alin. 3, lit. a C.P. contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată inculpatului prin S.P. 890/08.04.2014 a Jud. Focşani, def. prin D.P.nr. 529/A/04.06.2014 a Curţii de Apel Galaţi, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, sporită cu 1 lună, reprezentând , 1/3 din cealaltă pedeapsă, în total 7 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii aceloraşi drepturi. În baza art. 43 alin. 2-Cpen., adaugă pedeapsa parţial rezultantă de 7 luni închisoare menţionată mai sus, la pedeapsa parţial rezultantă de 24 de ani şi 6 luni închisoare, pronunţată de Judecătoria Piteşti , urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 25 de ani şi 1 lună închisoare şi , în condiţiile art. 60-C. pen. În baza art. 12 din Legea 187/2012 rap. la art. 45 alin. 3 C. pen aplică inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, şi b, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani, ce se va executa în conformitate cu disp. art. 68 alin. 1 lit. c C.p. În baza art. 12 din Legea 187/2012 rap. la art. 45 alin. 5-C. pen. aplică inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe perioada executării pedepsei principale. În baza art. 40 alin. 3-C. pen, deduce din pedeapsa aplicată, durata pedepsei executate, începând cu 06.05.2012 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis în baza S.P. 982/25.11.2014, a Trib. Galaţi, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, corespunzător prezentei sentinţe. Ia act că persoana vătămată, N**** L*******, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal. În baza art.274 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cheltuielile judiciare în sumă totală de 520 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru inculpat, în cursul judecăţii şi al camerei preliminare , se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.07.2018.

    Hotarare 1050/2018 din 03.07.2018
  • Sedinta din data de 02.07.2018 la ora 08:30

    Complet: C7 prima instanta
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amâna pronunţarea până la data de 03.07.2018. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publica din data de 02.07.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2018
  • Sedinta din data de 28.06.2018 la ora 08:30

    Complet: C7 prima instanta
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amâna pronunţarea până la data de 02.07.2018. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publica din data de 28.06.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2018
  • Sedinta din data de 14.06.2018 la ora 08:30

    Complet: C7 prima instanta
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amâna pronunţarea până la data de 28.06.2018 Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publica din data de 14.06.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.06.2018
  • Sedinta din data de 31.05.2018 la ora 08:30

    Complet: C7 prima instanta
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 14.06.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31.05.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.05.2018
  • Sedinta din data de 03.05.2018 la ora 08:30

    Complet: C7 prima instanta
  • Încheiere

    Încuviinţează cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate prev. de disp.art.375 C.p.p apreciind ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.374 alin.4 C.p.p. si ia act de faptul ca recunoaşte in totalitate fapta pentru care a fost trimis in judecata, solicita aplicarea procedurii simplificate prev.de art.375 C.p.p. si este de acord ca judecata sa abia loc dosar in baza probelor administrate in faza de urmărire penala. Ia act ca inculpatul nu solicita încuviinţarea altor probe in afara celor de la dosar si doreşte ca judecata să aibă loc in lipsa acestuia. Încuviinţează proba cu înscrisurile de la dosar solicitata de reprezentantul Parchetului. Se emite adresa catre Tribunalul Galati sa înainteze sentinţa penale nr. 982/25.11.2014, cu menţiunea datei si modalităţii rămânerii ei definitive, a datelor încarcerării / liberării si a restului rămas neexecutat. Se reia procedura de citare cu persoana vătămata ca in precedent. Se citează inculpatul cu menţiunea ca a solicitat judecata in lipsa. Amână judecarea cauzei la 31.05.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Mai 2018.

    Incheiere de sedinta din 03.05.2018
  • Sedinta din data de 29.03.2018 la ora 08:30

    Complet: C7 prima instanta
  • Încheiere

    Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu persoana vătămata, urmând a se efectua verificări la A.N.P. Bucureşti si IGPR – Serviciul de Coordonare Centre de Reţinere si Arestare Preventiva pentru a vedea daca acesta este deţinut / reţinut in vreun centru de deţinere /reţinere din ţara, urmând ca in caz afirmativ sa ii fie desemnat apărător din oficiu. Se emit adrese către: Judecătoria Panciu sa înainteze 197/2008, s.p. nr.53/2009, s.p. nr.16/2013, s.p. 194/2014, Judecătoria Focşani s.p. nr.890/2014, Tribunalul Vrancea s.p. nr.27/2013, Tribunalul Galaţi s.p. nr.332/2014, cu menţiunea datelor si modalităţii rămânerii lor definitive, a datelor încarcerării / liberării si a restului rămas neexecutat. Se reia procedura de citare cu persoana vătămata atât la adresa cunoscuta cat si prin afişare la uşa instanţei, iar cu inculpatul la locul de detenţie, cu dispoziţie de transfer. Amână judecarea cauzei la 03.05.2018. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Martie 2018.

    Incheiere de sedinta din 29.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD