D****** I* M***** G*****
CondamnatÎn baza art. 587 C.proc.pen. raportat la art. 100 C.pen., admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Ploieşti. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului DIACONU MARIAN GEORGE, din executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 536/2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, mandat de executare nr. 732/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 100 alin. 6 C.pen., intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, 30.10.2019, constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 100 alin. 5 C.pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu Gheorghe Adina, în cuantum de 130 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza 275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2017.
Hotarare 2535/2017 din 06.10.2017Amână pronunţarea la data de 06.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2017