Dosar 1993/114/2017 din 29.05.2017

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1993/114/2017
Data dosar:
29.05.2017
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.10.2017 la ora 9:00

    Complet: CLM6
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta G**** R***** în contradictoriu cu pârâtul L***** T********* V*******. Obligă pârâtul la calculul şi plata, către reclamantă, a dobânzii legale aferentă sumelor datorate în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţele civile ale Tribunalului Buzău, nr.904/21.09.2009, pronunţată în dosarul nr.4723/114/2008, şi nr.1549/16.11.2011, pronunţată în dosarul nr.1910/114/2010, începând cu data de 29.05.2014 şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul, sub sancţiunea nulităţii, se depune la Tribunalul Buzău. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 octombrie 2017.

    Hotarare 933/2017 din 11.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD