M******* E*** V*****
InculpatF***** V*****
Parte civilăS******* J******* D* U****** P******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul M.E.V la pedeapsa de 1.400 lei amendă penală (140 de zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 10 de lei) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 al.2 C.p. cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.p. privitoare la cazurile ce atrag înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii. În baza art. 25 al.3 teza I C.p.p. şi art.397 C.p.p. admite în parte acţiunea civilă a părţii civile F.V şi obligă pe inculpat să-i achite suma de 1.000 lei daune morale. În baza art. 397 C.p.p admite acţiunea civilă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti şi obligă pe inculpat să achite suma de 138,17 lei daune materiale. În baza art.274 al.1 C.p.p. obligă inculpat la plata sumei de 600 lei reprezentând o parte din cheltuielile judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale iar onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 260 lei conform împuternicirii avocaţiale nr. 3316/2018 se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2019.
Hotarare 637/2019 din 18.06.2019În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare până la data de 18.06.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 Iunie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2019În temeiul art. 381 alin 7 Cpp constată imposibilitatea audierii martorilor M.N, M.I.S . Acordă un nou termen de judecată în vederea administrării probei testimoniale cu martorul lipsă T.N.L . Citează martorul lipsă T.N.L şi în temeiul art. 265 Cpp emite mandat de aducere pe numele acestuia. Citează inculpatul şi în temeiul art.265 Cpp emite mandat de aducere pe numele acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 04.06.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2019.
Incheiere de sedinta din 07.05.2019Încuviinţează cererea formulată în scris de apărătorul inculpatului şi acordă un nou termen de judecată pentru imposibilitate medicală de prezentare în instanţă a acestuia. Revine cu citarea martorilor din rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la data de 07.05.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2019 .
Incheiere de sedinta din 02.04.2019În conformitate cu dispoziţiile art.50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 16 coroborat cu art. 17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea magistraţilor să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru şi reala independenţă, acordă termen la 02.04.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2019 .
Incheiere de sedinta din 26.02.2019Citarea ultimilor trei martori din rechizitoriu, respectiv M.N, M.I.S şi T.N.L , în vederea audierii. În temeiul art. 265 Cpp revine cu mandat de aducere pe numele inculpatului Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2019 .
Incheiere de sedinta din 29.01.2019În temeiul art. 265 Cpp revine cu mandat de aducere cu însoţitor pe numele inculpatului. Citarea primilor doi martori din rechizitoriu. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului de citare a inculpatului prin afişarea citaţiei la uşa instanţei Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018În temeiul art. 265 Cpp revine cu mandat de aducere cu însoţitor pe numele inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2018, raportat la vechimea dosarului. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2018 .
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2018 . Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2018 .
Incheiere de sedinta din 23.10.2018În temeiul art.265 Cpp revine cu mandat de aducere cu însoţitor pe numele inculpatului. În baza art. 283 alin. 1 lit. b teza a II-a C.p.p. aplică amenda judiciară în cuantum de 1000 lei agentului de poliţie responsabil de neexecutarea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului M******* E*** V*****. Emiterea unei adrese împreună cu copia prezentei încheieri către IPJ Argeş – Serviciul Resurse Umane pentru a comunica numele şi datele de identificare ale persoanei amendate. Amână judecarea cauzei la data de 23.10.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2018 .
Incheiere de sedinta din 25.09.2018Respinge cererea formulată de reprezentantul Parchetului de lăsare a cauzei la a doua strigare. În temeiul art.265 Cpp revine cu mandat de aducere cu însoţitor pe numele inculpatului, cu avertisment de amendă în caz de neexecutare a mandatului. Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2018 .
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Reia procedura de citare cu inculpatul şi în temeiul art. 265 Cpp revine cu mandat de aducere cu însoţitor pe numele acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 26.06.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2018 .
Incheiere de sedinta din 22.05.2018Reia procedura de citare cu inculpatul şi în temeiul art. 265 Cpp emite mandat de aducere pe numele acestuia. În temeiul art.353 alin 2 Cpp constată că partea civilă S******* J******* D* U****** P****** dobândeşte termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 22.05.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 17.04.2018