S*** I* G*******
InculpatS*** G*******
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale din dispozitivul Încheierii penale nr. 771/20.09.2017, pronunţată în dosar nr. 1994 /307/2017/a1. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Încheierii penale nr. 771/20.09.2017 pronunţată în dosar nr. 1994 /307/2017/a1, în sensul că: La aliniatul al treilea, în loc de: „Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S*** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin.1 C.pen.”, cum din eroare s-a trecut, se va trece corect: „Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S*** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, sau alte violenţe prev. de art. 193, alin. 2 Cod penal”. Dispune efectuarea menţiunilor în acest sens la finalul actului corectat. În temeiul art.275, al.3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de azi, 25.09.2017. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.09.2017În temeiul art. 345 şi art. 346 C. proc. pen., respinge cererile formulate de inculpatul S*** G*******, ........, privind excluderea unor probe şi restituirea dosarului de urmărire penală nr. 2288/P/2016 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu-Marmaţiei. În temeiul art. 346 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din dos nr. 2288/P/2016 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu-Marmaţiei, precum şi legalitatea administrării probelor. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S*** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin.1 C.pen. Prezenta se comunică şi părţii civile S*** G*******, domiciliat în com. .. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii de cameră preliminară. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 20.09.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara771/2017 din 20.09.2017pron la 20.09.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2017