Dosar 19950/281/2017/a1 din 29.09.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19950/281/2017/a1
Data dosar:
29.09.2017
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 11:00

    Complet: PENAL 5 - CC
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. 6534/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti privind pe inculpatul GOGOLAN VASILE, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul GOGOLAN VASILE, cercetat sub aspectul săvârşrii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 al in. 2 C.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.11.2017.

    Incheierefinalacamerapreliminara625 din 08.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD