S* G****** R******* S**
ReclamantM***** E*******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY S.R.L., în contradictoriu cu pârâta M***** E*******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 718,53 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractelor de servicii de telecomunicaţii intervenite între părţi şi neachitate de către pârâtă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 110,06 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, precum şi, a penalităţilor de în cuantum de 0, 5% pe zi de întârziere, de la data introducerii prezentei acţiuni, respectiv 14.03.2017 şi până la data plăţii efective a debitului principal, conform clauzelor contractuale. Respinge capătul accesoriu de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, ca neîntemeiat. Respinge capătul principal de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, în cuantum de 2.975,73 lei, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Tulcea. Pronunţată astăzi, 24.07.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1948/2017 din 24.07.2017Amână pronunţarea la data de 24.07.2017. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi 07.07.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2017Amână pronunţarea la data de 07.07.2017. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.07.2017