M**** M****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5545/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul M**** M****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** M****. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 27.03.2017.
552/2017 din 27.03.2017