Dosar 20035/211/2017 din 28.09.2017

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20035/211/2017
Data dosar:
28.09.2017
Instanta:
Judecătoria Cluj-Napoca
Departament:
Penal
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPP P7 - fond
  • Condamnare

    În temeiul articolului 335, alin.2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41, alin.1 şi art.43, alin.5 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul A***** D**, , cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare şi aplică inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art. art.66, alin.1, lit.a, b, d din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de catre o persoana al carei permis de conducere a fost anulat. În temeiul articolului 336, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41, alin.1 şi art.43, alin.5 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul A***** D**, fiul lui Petru şi Ioana-Liana, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare şi aplică inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art. art.66, alin.1, lit.a, b, d din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de catre o persoana care are o îmbibaţie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul dispoziţiilor articolului 38, alin.1 şi art.39, alin.1, litera b din Codul penal, contopeşte cele două pedepse de 6 luni închisoare şi 1 an închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă, iar dintre aceste pedepse alege pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare (reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse) şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art.45, alin.3 din Codul penal, aplică inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b, d din Codul penal. În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a, b, d din Codul penal interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege. În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2018.

    Hotarare 3354/2018 din 12.11.2018
  • Sedinta din data de 09.11.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPP P7 - fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2018
  • Sedinta din data de 02.11.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPP P7 - fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2018
  • Sedinta din data de 26.10.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPP P7 - fond
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2018
  • Sedinta din data de 23.10.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPP P7 - fond
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2018
  • Sedinta din data de 11.10.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPP P7 - fond
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2018
  • Sedinta din data de 28.06.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPP P7 - fond
  • Amână cauza

    pentru administrare de probe amana la 11.10.2018

    Incheiere de sedinta din 28.06.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD