P******** D* P* L**** J********** P*****
ApelantB****** Ş********
Intimat InculpatB****** Ş********
Intimat InculpatU*** T*****
Intimat Parte vătămatăP******** I***
Intimat Parte vătămatăDecizia penală nr.613/A Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu împotriva sentinţei penale nr. 36/10.03.2017 a Judecătoriei Panciu. Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală apelată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv, Judecătoria Panciu. Menţine actele procedurale efectuate până la data de 02.03.2017, inclusiv. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B****** Ş******** cu măsura controlului judiciar, începând cu data de azi, 25.05.2017. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a. Să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b. Să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c. Să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d. Să nu depăşească limita teritorială a României. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Supraveghere respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către unitatea de poliţie care are în circumscripţia teritorială com.Moviliţa sat.Moviliţa jud. Vrancea. Dispune punerea în libertate a inculpatului B****** Ş********, dacă nu este arestat în altă cauză. Deduce perioada de arestare preventivă de la 21.10.2016 la zi, respectiv, 25.05.2017. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 260 lei, va fi virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (av. Mirică Ştefania). Cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina acestuia. Câte o copie de pe prezenta hotărâre se va comunica persoanelor şi instituţiilor prev.de art.215 alin.5 c.p.p. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.05.2017.
Hotarare 613/2017 din 25.05.2017Încheiere - În baza art.362 al.2 în referire la art.208 al.4 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului B****** Ş******** constatând legalitatea şi temeinicia acesteia. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de apărătorul inculpatului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.05.2017.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 03.05.2017