p******* C******* I* M***** C******
InculpatL**** M***** F******
Parte civilăS******* L****
Parte civilăL**** N******
Parte civilăL**** T*******
Parte civilăI. 1. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul plt. maj. CHIRILAŞ MARIUS CĂTĂLIN din cadrul U.M.01297 Brăila, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 2 ?i 3 C.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i lit. i) - dreptul de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere¸ lit. j) - dreptul de a părăsi teritoriul României ?i lit. k) - dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 4 (patru) ani. 2. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i, j ?i k C.pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În considerarea disp. art. 65 alin. 3 C.pen. pedeapsa accesorie se execută pe durata executării pedepsei principale privative de libertate sau până când aceasta este considerată ca executată. 3. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate ?i sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 şi 3 C.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. i) - dreptul de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 4 (patru) ani. 4. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. i C.pen., a cărui exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În considerarea disp. art. 65 alin. 3 C.pen. pedeapsa accesorie se execută pe durata executării pedepsei principale privative de libertate sau până când aceasta este considerată ca executată. 5. Conform art. 38 alin. 2 C.pen. constată că toate cele două fapte săvârşite la 18.09.2015 se află în concurs formal şi în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 (patru) luni închisoare, în final aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani ?i 4 (patru) luni închisoare. 6. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. rap. la art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i lit. i) - dreptul de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere¸ lit. j) - dreptul de a părăsi teritoriul României ?i lit. k) - dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 4 (patru) ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. 1 lit. b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. 7. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i, j ?i k C.pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În considerarea disp. art. 65 alin. 3 C.pen. pedeapsa accesorie se execută pe durata executării pedepsei principale privative de libertate sau până când aceasta este considerată ca executată. 8. În baza art. 7 din Legea 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de date genetice judiciare dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul plt. maj. Chirilaş Marius Cătălin, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. II. 1. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă L**** M***** F****** ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – persoană juridică română, înregistrată în Registrul Comerţului sub numărul J 40/3150/31.03.1998, C.U.I. 10392742, cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Aricescu nr. 5-7, parter ?i demisol, sector 1 la plata către această parte civilă a următoarelor sume: - suma de 25.335,15 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; - suma de 27.022,58 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale (onorariu avocat - urmărirea penală ?i instan?a de fond; cheltuieli transport urmărirea penală ?i instan?a de fond, precum ?i cheltuieli expert asistent); - suma de 100.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale. 2. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă - minor Lazăr Adina Maria, prin reprezentant legal L**** M***** F****** ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarei sume: - suma de 250.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; - respinge acordarea sumei de 167 lei, cu titlu de presta?ie periodică lunară, începând luna octombrie 2015 până la împlinirea de către partea civilă Lazăr Adina Maria a vârstei de 18 ani, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale. 3. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă - minor Lazăr Raluca Maria, prin reprezentant legal L**** M***** F****** ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarei sume: - suma de 250.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; - respinge acordarea sumei de 167 lei, cu titlu de presta?ie periodică lunară, începând luna octombrie 2015 până la împlinirea de către partea civilă Lazăr Raluca Maria a vârstei de 18 ani, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale. - respinge acţiunea civilă formulată de păr?ile civile minore Lazăr Adina Maria ?i Lazăr Raluca Maria, prin reprezentant legal L**** M***** F****** ?i L**** M***** F****** împotriva păr?ii responsabile civilmente Ministerul Apărării Na?ionale; 4. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Kovacs Carol ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarelor sume: - suma de 152,57 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; - suma de 2.031,33 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale (cheltuieli transport instan?a de fond, precum ?i cheltuieli expertize psiholgice pentru partea civilă); - suma de 100.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; 5. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Kovacs Ani-Marie ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarelor sume: - suma de 152,57 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; - suma de 2.031,33 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale (cheltuieli transport instan?a de fond, precum ?i cheltuieli expertize psiholgice pentru partea civilă); - suma de 100.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; 6. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Stanca Ana-Maria ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarelor sume: - suma de 152,57 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; - suma 2.031,33 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale (cheltuieli transport instan?a de fond, precum ?i cheltuieli expertize psiholgice pentru partea civilă); - suma de 100.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; 7. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă L**** N****** ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarelor sume: - suma de 4.355,13 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; - suma de 500 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale (cheltuieli expertize psiholgice pentru partea civilă); - suma de 100.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; 8. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Lazăr Tudori?a ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarelor sume: - suma de 4.355,13 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; - suma de 500 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale (cheltuieli expertize psiholgice pentru partea civilă); - suma de 100.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; 9. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* L**** obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarelor sume: - suma de 19.633,71 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; - suma de 1.500 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale (cheltuieli expertize psiholgice pentru partea civilă); - suma de 100.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; 10. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Cristea Ioan ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarei sume: - suma de 400.000 lei sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; 11. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Mihăilă Mariana ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarelor sume: - suma de 6.683,60 lei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; - suma de 500.000 lei sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; 12. În baza art. 397 alin. 1 corob. cu art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Kapdan Ibrahim ?i obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata către această parte civilă a următoarei sume: - suma de 5.000 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; 13. În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. şi art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 rap. art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 admite acţiunea civilă formulată de către Spitalul Clinic Jude?ean de Urgen?ă ,,Sf. Apostol Andrei” Galaţi, cu sediul în Galaţi, str. Brăilei nr. 177, jude?ul Galaţi şi, în consecinţă obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. – la plata sumei de 1.153,90 lei către Spitalul Clinic Jude?ean de Urgen?ă ,,Sf. Apostol Andrei” Galaţi, reprezentând cheltuielile de spitalizare suportate pentru tratarea pacientului Kapdan Ibrahim, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale. 14. Ia act că păr?ile civile Spitalul Clinic Jude?ean de Urgen?ă ,,Sf. Apostol Andrei” Constan?a, cu sediul în Constan?a, Bulevardul Tomis 145, jude?ul Constan?a, Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” Galaţi, cu sediul în Galaţi, str. Traian nr. 199, jude?ul Gala?i, Spitalul General CF Galaţi, cu sediul în Galaţi, str. Alexandru Moruzzi nr. 6, jude?ul Gala?i, nu s-au constituit păr?i civile în cauză. III. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală. IV. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2019.
Hotarare 133/2019 din 23.10.2019Amana pronuntarea la data de 23.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2019Amana pronuntarea la data de 16.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2019Amana pronuntarea la data de 11.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019Amana cauza la data de 25.09.2019, ora 14,00.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019Amana cauza la data de 11.09.2019.
Incheiere de sedinta din 31.07.2019Amana cauza la 31.07.2019.
Incheiere de sedinta din 10.07.2019Amana cauza la data de 10.07.2019.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019Amana cauza la data de 12.06.2019
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Amana cauza la data de 08.05.2019
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Admite cererea formulata de aparatorul ales al inculpatului, av. Pavel Bogdan marian privind readministrarea mijloacelor de proba administrate in fata primului judecator si amana cauza.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Militar Bucureşti nr. 1/11.01.2019 s-a dispus distribuirea în mod aleatoriu la data de 11.01.2019 către cele trei complete active, respective CPF 4, CPF 5 şi CPF 7 a dosarelor completului CPF 6. Prezenta cauză a fost repartizată completului CPF 5 cu termen de soluţionare la data de 29.01.2019, iar prin rezoluţia preşedintelui de complet CPF 5 s-au menţinut măsurile dispuse pentru prezentul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019Amana cauza la data de 06.03.2019
Incheiere de sedinta din 29.01.2019Amână solutionarea cauzei la data de 29.01.2019.
Incheiere de sedinta din 18.12.2018Amână solutionarea cauzei la data de 18.12.2018.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Amână solutionarea cauzei la data de 20.11.2018.
Incheiere de sedinta din 06.11.2018Amână solutionarea cauzei la data de 06.11.2018.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018Amână solutionarea cauzei la data de 09.10.2018.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018Amână solutionarea cauzei la data de 25.09.2018.
Incheiere de sedinta din 11.09.2018Amână solutionarea cauzei la data de 11.09.2018.
Incheiere de sedinta din 03.07.2018Amână solutionarea cauzei la data de 03.07.2018.
Incheiere de sedinta din 19.06.2018