R** & R** S*
ReclamantA******* F*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul A******* F*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 261,36 lei, reprezentând debit principal, suma de 528 lei, reprezentând discount acordat la încheierea contractului, suma de 558,15 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 80 euro (1 buc. decodor Kaon HD) – 60 euro + Smartcard 22 euro modem ACC EOC 20, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, de la scadenţa debitului principal şi până la plata efectivă a acestuia. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor po?tale în sumă de 6,3 lei, ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Chi?ineu Cri?. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09,01,2018.
Hotararecameraconsiliu44/2018 din 09.01.2018