U******* A************ T********** T*************** I******* Ş* T***
Petent ORGAN CONSTATATORR*** C*****
Intimat CONTRAVENIENTAdmite cererea formulată de reclamanta U******* A************ T********** T*************** I******* Ş* T***, în contradictoriu cu pârâta R*** C*****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicate pârâtei în cuantum de 100 lei prin procesul-verbal de contravenţie seria JO nr. 0337007/12.02.2011, încheiat de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Tulcea, cu sancţiunea prestării unei munci în folosul comunităţii de 4 ore în favoarea unităţii administrativ – teritoriale a municipiului Tulcea, urmând ca primarul unităţii administrativ- teritoriale să stabilească conţinutul activităţii ce urmează a fi prestată de contravenientă, condiţiile în care aceasta va executa sancţiunea, precum şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 iulie 2017.
Hotarare 1999/2017 din 25.07.2017amână pronunţarea la data de 25.07.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.07.2017