F***** V******
ReclamantC***** P****
ReclamantŞ***** G********* L**** C*******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta Ş***** G********* L**** C*******, jud. Bacău, să plătească reclamanţilor, astfel cum aceştia sunt evidenţiaţi, în titlul executoriu, despăgubiri constând în dobânda legală, calculată conform OG 13/2011, pentru sumele stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1586/08.10.2010 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 838/110/2009, irevocabilă prin nerecurare, începând cu data de 28.04.2014 până la data achitării integrale a sumelor prevăzute în titlul executoriu. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, declaraţia de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 72/2018 din 07.02.2018