H**** Z**** S*******
IntimatH**** L*****
IntimatÎn temeiul art. 583 C.proc.pen. raportat la art. 96 cod penal şi art. 91 C.pen., admite sesizarea consilierului de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Satu Mare şi revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată condamnatului H. Z.S. prin sentinţa penală nr. 396/16.04.2015 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, rămasă definitivă la data de 05.05.2015 prin neapelare şi dispune executarea în întregime a pedepsei. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen. interzice inculpatului H. Z.S. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului H. Z. S. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În temeiul art. 583 C.proc.pen. raportat la art. 96 cod penal şi art. 91 C.pen., admite sesizarea consilierului de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Satu Mare şi revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată condamnatului H. L. prin sentinţa penală nr. 396/16.04.2015 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, rămasă definitivă la data de 05.05.2015 prin neapelare şi dispune executarea în întregime a pedepsei. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., interzice inculpatului H. L. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului H. L. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Bone Abigel, conform delegaţiei nr.374/2017. Cu contestaţie în 3 zile de la comunicare.
Hotarare 1269/2017 din 24.05.2017Amână pronunţarea la data de 24.05.2017, ora 14.00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2017În vederea numirii unui interpret de limbă maghiară.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017Raporat la lipsa intimaţilor.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017