G******* C* L*******************
InculpatÎn baza art.335 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.374 alin.4, art.375 şi art.396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Gheorghe Laurenţiu Constantin , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.67 Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.”a” şi „b” Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.”a” şi „b” Cod penal, a căror executare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art.336 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.374 alin.4, art.375 şi art.396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Gheorghe Laurenţiu Constantin , la pedeapsa de 1 an închisoare şi 6 luni închisoare. În baza art.67 Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.”a” şi „b” Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.”a” şi „b” Cod penal, a căror executare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art.39 alin.1 lit.”b” Cod penal, cu referire la art.38 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului Gheorghe Laurenţiu Constantin pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art.92 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului obligaţia ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art.93 alin.3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, la una dintre instituţiile: Primăria comunei Berca, judeţul Buzău sau Primăria comunei Unguriu , judeţul Buzău, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău şi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.253/2013. Supravegherea executării măsurilor de supraveghere a obligaţiilor stabilite conform art.93 alin.2 Cod penal precum şi a zilelor de muncă neremunerată în folosul comunităţii se va face de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, conform dispoziţiilor art.94 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 alin.1 şi alin.4 Cod penal, referitor la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse, precum şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.45 alin.3 lit. a Cod penal, cu referire la art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatului Gheorghe Laurenţiu Constantin pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.”a” şi „b” Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 ani, această pedeapsă urmând a fi executată în conformitate cu dispoziţiile art.68 alin.1 lit.”b” Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.. În baza art.45 alin.5 Cod penal referitor la art.65 alin.1 Cod penal şi raportat la art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.”a” şi „b” Cod penal, a căror executare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, pedeapsa accesorie executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.398 cod procedură penală, combinat cu art.274 alin.1 cod procedură penală obligă pe inculpatul Gheorghe Laurenţiu Constantin la 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publica azi 30.01.2018
Hotarare 11/2018 din 30.01.2018