L**** P******* I***
ReclamantT******** V*******
PârâtT******** M*****
PârâtConstată perimarea cererii. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Hotarare 447/2018 din 30.01.2018În temeiul art. 242 alin.1 C.proc.civilă suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei de a depune la dosar originalul contractului si al actului adiţional. Cu recurs separat pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 21.03.2017Prin Hotărârea nr. 4 din 27.01.2017 a colegiului de conducere s-a hotărât desfiinţarea completului şi repartizarea ciclică a cauzelor civile aflate pe rolul completelor civile de competenţa judecătorilor stagiari CN21, inclusiv cele suspendate , se repartizează în sistem ciclic între completele ce judecă cauze de competenţa judecătorilor definitivi şi stagiari aflate la Secţia Civilă , fiind exceptate de la repartizarea ciclică completele CN1, al cărui titular a fost transferat începând cu data de 01.03.2017, CN15 care se va desfiinţa urmare a trecerii la Secţia Penală a titularului acestuia , precum şi CN14 şi CN17 care sunt blocate.
Rezolutie din 03.02.2017