C***** N*****
ReclamantS* R** C*** A*** T******** S**
PârâtDin verificările efectuate în sistemul ECRIS, constatând că, în data de 28.10.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Timişoara, la completul nr. C12C Secţia a I-a civilă, dosarul nr. 26224/325/2015 iar la data de 01.04.2016 s-a înregistrat pe rolul aceluiaşi complet dosarul nr. 7730/325/2016, având ca obiect rezoluţiune contract, privind pe reclamantul C***** N*****, ţi pe pârâta RMB CASA AUTO TIMIŞOARA S.R.L. iar la data de 16.08.2017 s-a înregistrat aceeaşi cerere sub nr. 20299/325/2017, la completul nr. C12C Secţia a II-a civilă, având aceleaşi părţi şi obiect cu cele ale dosarelor nr. 26224/325/2015 şi 7730/325/2016, anulate pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194 - 197 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 107 din Hot. CSM nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se trimite cauza la completul iniţial învestit C 12C, secţia a I-a Civilă.
Incheiere finala dezinvestire din 17.10.2017Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul C***** N*****. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2017
Incheiere de sedinta