G** E***** D*********** S** - S***** A***
ReclamantT**** P***** S*****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Gea Expres Distribution SRL în contradictoriu cu pârâta SC TEMPLE PIPERA SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6814,85 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate. Obligă pârâta la plata dobânzii legale de la scadenţa fiecărei facturi şi până la data efectivă a debitului principal. Obligă pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pentru taxa judiciară de timbru şi 900 lei, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, care se depune, sub sancţiunea anulării, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 03.11.2017.
Hotarare 8384/2017 din 03.11.2017În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 03.11.2017, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2017În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 27.10.2017, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2017