Dosar 20346/193/2017 din 07.11.2017

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20346/193/2017
Data dosar:
07.11.2017
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Secapital SaRL, în contradictoriu cu pârâtul B**** V**** R*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 294,82 lei cu titlu de debit restant neachitat (contravaloare servicii de telecomunicaţii) şi suma de 50,74 lei cu titlu de penalităţi de întârziere contractuale aferente debitului principal, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, ce se va calcula începând cu data introducerii prezentei acţiuni, 07.11.2017, şi până la data achitării integrale a debitului. Respinge pretenţiile reclamantei cu privire la acordarea despăgubirilor pentru încetarea înainte de termen a contractului, ca neîntemeiate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 325 lei, cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.10.2018.

    Hotararecameraconsiliu1278/2018 din 29.10.2018
  • Sedinta din data de 13.04.2018 la ora 08:30

    Complet: C11
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    În baza art.242 alin.1 Cod pr.civ., suspendă judecarea cauzei având ca obiect „cerere de valoare redusă”, formulată de reclamanta Secapital Sarl, în contradictoriu cu pârâtul B**** V**** R*****, pentru neîndeplinirea de către petentă a obligaţiilor puse în vedere prin încheierea de şedinţă din 07.03.2018. Cu recurs pe toată durata suspendării, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.04.2018.

    Incheiere suspendare din 13.04.2018
  • Sedinta din data de 07.03.2018 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Desemnare curator pentru pârât.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD