T****** M**** C******
PetentI************ D* P****** J******* S******
IntimatAdmite excepţia netimbrării cererii, invocată din oficiu. Anulează cererea având ca obiect plângere contravenţională ca netimbrată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.09.2017.
Hotarare 3437/2017 din 08.09.2017Respinge cererea petentului de acordare a unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2017, pentru când se citează petentul, cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, prin depunerea unei chitanţe, în original, sub sancţiunea anulării plângerii ca netimbrată, precum şi cu menţiunea de a semna plângerea contravenţională formulată, respectiv de a depune duplicatul plângerii contravenţionale formulate, semnat de către petent sau de a se prezenta personal în instanţă pentru a semna plângerea contravenţională formulată, sub sancţiunea anulării plângerii contravenţionale formulate ca nesemnată; de asemenea, cu menţiunea de a preciza probele pe care îşi întemeiază plângerea. Se aduce la cunoştinţa petentului şi faptul că, în baza actelor existente la dosarul nr. 20398/193/2016 al Judecătoriei Botoşani se constată că acesta a trimis prin fax doar prima pagină a plângerii contravenţionale formulate, sens în care se solicită petentului să depună la dosar plângerea contravenţională în integralitatea acesteia, intimatul având termen în cunoştinţă prin semnarea dovezii de comunicare a citaţiei de către consilierul juridic. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.06.2017.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017