B**** F******
ReclamantD******* G******* D* A******** S****** S* P******** A C******** M********
PârâtC******** M******** M********
PârâtDosar nr. 203/100/2017 HOTĂRĂŞTE Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtul Consiliul Judeţean Maramureş. Respinge ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Maramureş să asigure pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate de către reclamantă. Admite cererea în contencios administrativ formulată de către reclamanta B**** F****** în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş. Obligă pe pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş la emiterea unei dispoziţii privind încadrarea pe funcţie publică şi salarizarea reclamantei la nivelul maxim în plată acordat pentru funcţiile similare din cadrul aceleiaşi autorităţi publice, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de bani, actualizate potrivit ratei inflaţiei, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit reclamantei în perioada 09.04.2015-31.07.2016 şi salariul efectiv plătit, cu dobânda legală penalizatoare calculată conform art.3 din O.U.G. nr.13/2011 până la data plăţii efective. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la sediul Tribunalului Maramureş Pronunţată la data de 07.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 2955/2017 din 07.11.2017Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 07.11.2017. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2017Se va comunica cererea precizatoare.
Incheiere de sedinta din 16.05.2017