A******** V******
PetentB**** T******
PetentAdmite cererea formulată de petiţionara şi, în consecinţă:Încuviintează acordarea personalităţii juridice, în condiţiile O.G.nr.26/2000, actualizată, A.V. în conformitate cu actul constitutiv şi statutul autentificate sub nr.3453 şi 3454 din 29.09.2017 de notar public, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.Dispune înscrierea asociaţiei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Judecătoria Cluj-Napoca.Dispune comunicarea hotărârii către Administraţia Finanţelor Publice a Mun.Cluj-Napoca, iar un exemplar al hotărârii, însoţit de un exemplar din actele depuse de petiţionar, se va comunica PARCHETULUI de pe lângă JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA.Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică azi, 26 octombrie 2017.
Incheierefinalacameraconsiliu12510/2017 din 26.10.2017Încuviinţează cererea de acordare a unui termen şi amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 26 octombrie 2017în vederea citării petiţionarei cu menţiunea de a depune la dosar extrasul de carte funciară atestând proprietatea asupra imobilului unde urmează să funcţioneze sediul asociaţiei şi certificatul de cazier fiscal pentru membrul asociat C.G.D. Pronunţată în şedinţa publică din 19 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017Amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 19 octombrie 2017în vederea citării petiţionarei cu menţiunea de a depune la dosar extrasul de carte funciară atestând proprietatea asupra imobilului unde urmează să funcţioneze sediul asociaţiei şi certificatul de cazier fiscal pentru membrul asociat C.G.-D.Pronunţată în şedinţa publică din 12 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.10.2017