S******** D* P********* B****
PetentP*** A***
Condamnattermen preschimbat
În temeiul art. 95 C.pen. admite sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor. Dispune încetarea obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii prevăzută de art. 93 alin 3 C.pen. şi a obligaţiei de a frecventa un program de reintegrare derulate de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate prevăzută de art. 93 alin 2 lit b Cod penal, impusă prin sentinţa penală nr. 84/2016 pronunţată în dosarul nr.401/833/2016 al Judecătoriei Salonta, definitivă la data de 25.07.2016 prin neapelare, privind pe condamnatul P*** A***. În temeiul art. 275 alin 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 154/2017 din 31.10.2017În vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei pentru data de 31.10.2017, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2017