S**** P**** F***** ( F**** M***
ReclamantS* T***** L**** F**** S***
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării acţiunii, invocată de către pârâta S.C. Turism Lotus Felix S.A., în contradictoriu cu reclamanta Suciu Paula Flavia (fostă Moţ). Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta Suciu Paula Flavia (fostă Moţ), în contradictoriu cu pârâta S.C. Turism Lotus Felix S.A., şi, în consecinţă: Obligă pârâta să îi plătească reclamantei suma de 10.380 lei cu titlu de despăgubiri, din care suma de 10.000 lei reprezintă daune morale, iar suma de 380 lei reprezintă despăgubiri civile. Respinge, în rest acţiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtei. Obligă pârâta să îi plătească reclamantei suma de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Fără alte cheltuieli de judecată în prezenta cauză. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 8 aprilie 2019.
Hotarare 2169/2019 din 08.04.2019Pentru continuitatea completului, având în vedere că preşedintele Completului civil 14 lipseşte din instanţă,
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2019în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2019în vederea deliberării şi pentru a se depune concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2019faţă de lipsa martorului încuviinţat reclamantei
Incheiere de sedinta din 21.01.2019în vederea administrării probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 03.12.2018în vederea administrării probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 22.10.2018în vederea administrării probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 10.09.2018în vederea administrării probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 18.06.2018Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată din oficiu. Scoate cauza de pe rolul acestui complet şi o trimite în vederea repartizării aleatorii. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.05.2018.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Burle Mircea
Incheiere abtinere din 03.05.2018Faţă de declaraţia de abţinere formulată de preşedintele completului, domnul judecător Mircea Burle, dosarul urmează a fi transpus completului imediat următor în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere.
Incheiere de sedinta din 30.04.2018