O***** M********* D******** P*** R*********** N***** I** C***** - R****** C**** P*** A** A**** A****
Apelant ReclamantO***** M********* D******** P*** R*********** N***** I** C*****
Apelant ReclamantU******* A************ T********** D******** - U**
Intimat PârâtRespinge apelul ca nefondat. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Argeş.
Hotarare 686/2018 din 22.02.2018Revine cu adresă către UAT Comuna Davideşti, în atenţia primarului, pentru a se comunica relaţiile solicitate în timp util sub sancţiunea aplicării de amenzi judiciare conform art. 187 Cpc. Amână judecarea cauzei la 22.02.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2018
Incheiere de sedinta din 11.01.2018În baza art. 255 şi 258 cpc încuviinţează pentru apelantă proba cu înscrisuri . Emite adresă către Primăria Comunei Davideşti pentru a se preciza dacă până la momentul efectuării plăţii impozitului s-a emis o decizie de impunere, un titlu executoriu sau vreo somaţie către apelantă, iar în caz afirmativ să le depună la dosar, urmând să facă şi dovada comunicării procedurale. Amână judecarea cauzei la 11.01.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 201
Incheiere de sedinta din 23.11.2017