Dosar 2061/96/2017 din 24.10.2017

anulare act administrativ Autorizaţie de construire nr.83 din 11.10.2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2061/96/2017
Data dosar:
24.10.2017
Instanta:
Tribunalul Harghita
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
anulare act administrativ Autorizaţie de construire nr.83 din 11.10.2013
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.09.2019 la ora 10:00

    Complet: C7CAF
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz SA, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Odorheiul Secuiesc, şi Ferencz losif Tiberiu, şi în consecinţă: Dispune anularea actului administrativ, respectiv a Autorizaţiei de Construire nr. 83 din 11.10.2013 emisă la cererea pârâtului. Obligă pârâtul F****** I**** T******, să desfiinţeze construcţia realizată ilegal, cu readucerea terenului situat în municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Szaszok Tabora, fără număr, judeţul Harghita, la starea iniţială existentă înaintea începerii lucrărilor de construire, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 3.060 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, la data de 26 septembrie 2019.

    Hotarare 1333/2019 din 26.09.2019
  • Sedinta din data de 12.09.2019 la ora 08:30

    Complet: C7CAF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data 26 septembrie 2019, ora 10:00, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019
  • Sedinta din data de 06.06.2019 la ora 08:30

    Complet: C7CAF
  • Amână cauza

    pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiuni

    Incheiere de sedinta din 06.06.2019
  • Sedinta din data de 09.05.2019 la ora 08:30

    Complet: C7CAF
  • Amână cauza

    comunicare obiecţiuni, emitere adresă expert

    Incheiere de sedinta din 09.05.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 08:30

    Complet: C7CAF
  • Amână cauza

    cerere amânare pentru studierea înscrisurilor depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 28.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C7CAF
  • Amână cauza

    pentru comunicarea obiecţiunilor la raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 28.02.2019
  • Sedinta din data de 31.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C7CAF
  • Amână cauza

    comunicare obiecţiuni la raportul expertiză

    Incheiere de sedinta din 31.01.2019
  • Sedinta din data de 05.12.2018 la ora 8:30

    Complet: C1CAF
  • Amână cauza

    Pune în vedere reclamantei să achite suma de 2060 lei reprezentând diferenţa de onorariu pentru efectuarea espertizei.

    Incheiere de sedinta din 05.12.2018
  • Sedinta din data de 07.11.2018 la ora 8:30

    Complet: C1CAF
  • Amână cauza

    în vederea depunerii raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 07.11.2018
  • Sedinta din data de 12.09.2018 la ora 8:30

    Complet: C1CAF
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei cu expertiza.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2018
  • Sedinta din data de 09.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C1CAF
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei cu expertiza tehnică în domeniul petrol şi gaze.

    Incheiere de sedinta din 09.05.2018
  • Sedinta din data de 25.04.2018 la ora 8:30

    Complet: C1CAF
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei cu expertiza în domeniul petrol şi gaze.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2018
  • Sedinta din data de 09.03.2018 la ora 8:30

    Complet: C1CAF
  • Repus pe rol

    Respinge excepţia prescripţiei invocată de către pârâţi. Stabileşte termen de judecată la data de 25.04.2018, cu citare părţi.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2018
  • Sedinta din data de 28.02.2018 la ora 8:30

    Complet: C1CAF
  • Amână cauza

    amână pronunţarea asupra excepţiei prescripţiei la data de 09.03.2018.

    Incheiere de sedinta din 28.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD