D**** (********* C*******
InculpatM**** V***** E****
Parte civilăC**** M****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (1), (2), (10) C.proc.pen. rap. la art. 61 C.pen. condamna pe inculpatul Dârlă (fost Scorţanu) Cristian, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei, reprezentând un număr de 150 zile-amendă înmulţit cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile amendă, pentru savârşirea infracţiunii de „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. de art. 371 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C.pen. În baza art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., pe o perioadă de 2 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. a), respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. În baza art. 396 alin. (1), (2), (10) C.proc.pen. rap. la art. 61 C.pen. condamna pe inculpatul Dârlă (fost Scorţanu) Cristian, cu datele mai sus precizate, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.000 lei, reprezentând un număr de 200 zile-amendă înmulţit cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile amendă, pentru savârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 257 alin. (1), (4) C.pen. rap. la art. 206 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C.pen. În baza art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., pe o perioadă de 2 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. a), respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. c) C.pen. contopeşte pedepsele principale stabilite în prezenta cauză, aplicând pedeapsa amenzii în cuantum de 4.000 lei, la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 lei. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) contopeşte pedepsele complementare aplicate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., pe o perioadă de 2 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. a), respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 45 alin. (5) C.pen. rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen. contopeşte pedepsele accesorii aplicate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. În baza art. 72 alin. (1) C.pen. constată că inculpatul a fost reţinut de la data de 03.12.2017 şi până la data de 04.12.2017 şi arestat preventiv de la data de 07.12.2017 şi până la data de 19.01.2018. În baza art. 399 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin încheierea din data 18.01.2018, pronunţată în dosarul nr. 20635/180/2017/a1.2. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. cu privire la înlocuirea, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, a pedepsii amenzii aplicate, cu închisoarea. În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 20 alin. (4) C.proc.pen. respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de părţile civile M**** V***** E**** şi C**** M****, având în vedere că nu şi-au precizat cuantumul şi natura pretenţiilor civile. În temeiul art. 272 C. proc. pen. şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpatul Dârlă (fost Scorţanu) Cristian la plata către stat a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1.000 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 200 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţata în şedinţa publica, astazi, 24.04.2018.
Hotarare 942/2018 din 24.04.2018În baza art. 391 alin. (1) C.proc.pen. stabileşte pronunţarea la data de 24.04.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2018