T*** K***** L* C*** A** T************
Apelant ReclamantP******* M*********** O*****
Intimat PârâtAdmite ca fondat apelul civil declarat de apelantul reclamant TAR KAROLY, în contradictoriu cu intimatul pârât P******* M*********** O*****, împotriva sentinţei civile nr. 179/C din 24.10.2016, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul TAR KAROLY, împotriva pârâtului P******* M*********** O*****. Dispune anularea dispoziţiei nr.3264/08.10.2015 emisă de P******* M*********** O***** şi îl obligă pe acesta să emită în favoarea reclamantului o nouă dispoziţie cu stabilirea îndreptăţirii acestuia la măsurile reparatorii prin echivalent, potrivit Legii nr.10/2001 pentru cota de 1/2 părţi din construcţiile compuse din casă, grajd şi anexe, în prezent demolate, ce s-au aflat amplasate pe terenul având nr.top.162, 163 înscris în CF nr.79 Seleuş, situat în localitatea Oradea, strada Nufărului, nr.52, fosta proprietate a antecesorilor acestuia Tar Karoly şi Tar Helena. Păstrează celelalte dispoziţii. Fără cheltuieli de judecată. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţa publică din 5.10.2017.
Hotarare 655/2017 din 05.10.2017Având în vedere cererea formulată de reprezentantul apelantului reclamant, faţă de răspunsul comunicat de Ministerul Finanţelor, apreciind că se impune a se reveni cu adresă către Ministerul Finanţelor pentru a-i solicita să comunice dacă s-au acordat sau nu despăgubiri pentru construcţia ce face obiectul litigiului, anterior anilor 1990, şi nu în baza Legii nr. 165/2013, a Legii nr. 10./2001, sau a Legii nr. 112/1995, cum greşit s-a comunicat, şi în vederea citării martorului cu mandat de aducere şi menţiunea aplicării unei amenzi în caz de neprezentare, s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 5.10.2017, cam. 65, orele 9,00.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017În vederea administrării probaţiunii solicitate de partea apelantă, respectiv, emiterea unei adrese către Compania de Apă Oradea pentru a-i solicita să comunice dacă există în evidenţele acesteia o convenţie încheiată între Tarr Karoly şi IJGCL privitor la imobilul fost situat în loc. Oradea, str. Nufărului, nr. 52, similară convenţiei încheiată la 07.12.1976 între Erdeli Alexandru şi IJGCL, respectiv dacă există dovada acordării de despăgubiri în favoarea familiei Tarr Karly; emiterea unei adrese către Ministerul Finan?elor Publice pentru a-i solicita să comunice dacă s-au acordat despăgubiri familiei Tarr Karoly pentru imobilul construcţie situat în Oradea, str. Nufărului, nr. 52; şi în vederea audierii martorului Galis Dorel propus de partea apelantă, s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 14.09.2017, cam. 65, orele 9,00.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017Având în vedere că la acest termen de judecată s-au comunicat cu avocatul părţii apelante înscrisurile depuse la dosar de către Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Municipiului Oradea, la solicitarea instanţei, pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra lor, precum şi să precizeze dacă înţelege să solicite completarea probaţiunii raportat la cele solicitate şi la probele existente la dosar cu privire la perioada în care a avut loc demolarea construcţiei ce face obiectul notificării în baza Legii nr. 10/2001, s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 15.06.2017, cam. 65, orele 9,00.
Incheiere de sedinta din 04.05.2017În vederea unei juste soluţionări a cauzei, găsind necesar a se emite adresă către Comisia locală Oradea de aplicare a Legii nr.10/2001 pentru a comunica actele care au stat la baza eliberării Dispoziţiei nr.3264/8.10.2015, dispoziţie ce face obiectul litigiului şi copia notificării formulate de antecesorii apelantului reclamant în baza Legii nr.10/2001, cauza s-a amânat pentru data de 4.05.2017, orele 9,oo.
Incheiere de sedinta din 06.04.2017Faţă de probaţiunea testimonială solicitată de reprezentantul apelantului reclamant, fiind incidente dispoziţiile art. 479 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, în vederea citării martorului Zembrea Alexandru de la adresa indicată în cadrul cererii de apel, şi pentru a se depune la dosar de către apelantul reclamant copia notificării formulată de antecesorii acestuia în baza Legii nr. 10/2001, s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 06.04.2017, cam. 65, orele 9,00.
Incheiere de sedinta din 09.03.2017