S* F*** C***** S**
ReclamantC***** I*** D*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. FIRE CREDIT S.R.L., prin reprezentant legal Scripniciuc Marius Dumitru, J22/1955/2011, CUI RO 29273858, cu sediul în Iaşi, str. Sf. Lazăr, nr. 66A, et. 8, birourile 1, 2, 4, 5, 6, jud. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul CID, jud. Cluj. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 827,78 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, precum şi penalităţile de întârziere în cuantum de 0,5% calculate asupra debitului principal începând cu data de 26.08.2014 şi până la data achitării efective a debitului. Respinge ca neîntemeiat petitul privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1943,43 lei, reprezentând costuri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Dej, sub sancţiunea nulităţii. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 10.01.2018.
Hotararecameraconsiliu38/2018 din 10.01.2018Amânare pronunţare.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2017Amânare pronunţare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.12.2017