G****** R******* S*****
ReclamantD*** V******
PârâtAdmite excepţia perimării invocată de către instanţă din oficiu. Constată perimată acţiunea. În conformitate cu dispoziţiile art. 421 al. 2 Cod procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă recursului la instanţa ierarhic superioară în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 iunie 2018.
Hotararecameraconsiliu1943/2018 din 21.06.2018În baza art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilită de instanţă în sarcina reclamantei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică din 12 Octombrie 2017.
Incheiere suspendare din 12.10.2017Dispune emiterea unei adrese către reclamanta pentru a comunica dacă înţelege să solicite judecarea cu pârâta, citată prin publicitate, în caz afirmativ se va desemna un curator special al cărui onorariu va fi în sarcina reclamantei, sub sancţiunea prevăzută de art. 242 al.1 Cod procedură civilă. Amână cauza la 12.10 2017, termen dat în cunoştinţă reclamantei, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017