I****** A******
Apelant InculpatI****** A******
Apelant InculpatM***** I****
Apelant InculpatS* D****** S**
Intimat PERSOANĂ VĂTĂMATĂRespinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Ionescu Andreeea şi M***** I****, împotriva sentinţei penale nr.1038 din data de 25 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în dosarul nr. 20892/281/2016. Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Ionescu Andreeea şi M***** I****. Obligă pe apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac. Dispune plata sumei de câte 360 lei, reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi inculpaţilor apelanţi, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.09.2017.
Hotarare 1030/2017 din 29.09.2017Amănâ judecarea cauzei la data de 29 septembrie 2017 faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatilor.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017În baza art.362 alin.2 rap. la art.208 alin.5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii I****** A****** şi MITRUŞ IONUŢ şi menţine această măsură. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 20 iulie 2017.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 20.07.2017În baza art.362 alin.2 rap. la art.208 alin.5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii I****** A****** şi MITRUŞ IONUŢ şi menţine această măsură. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 19 iunie 2017.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 19.06.2017