S***** A********
ReclamantE** F****** M*******
PârâtAnulează cererea formulată de reclamantul S***** A******** în contradictoriu cu pârâta Ene Florina Mădălina. Cu drept de a formula cerere de reexaminare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.10.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 30.10.2017Stabileşte termen la data de 30.10.2017, C12 civil 2017 Camera de Consiliu, fără citare.
Se va emite adresă către creditoare cu menţiunea ca în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancţiunea anulării cererii: - să depună împuternicirea avocatului care a semnat cererea de chemare în judecată; - să indice modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului cererii cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; - să depună la dosar originalul dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 180 lei, cu menţiunea că poate formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicarea adresei, sub sancţiunea decăderii, şi cerere de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile la comunicarea adresei, sub sancţiunea decăderii. Termen administrativ 18.10.2017 - fără prezenţa părţilor.