T***** C*********
InculpatS*** U***** A******** S***
Parte responsabilă civilmenteM** N****** E****
Parte civilăM** I***** E****
Parte civilăM******** M***** G*******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul T.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art.192 alin.2 şi alin.3 Cod penal cu aplic. art 374 alin. 4 Cod procedură penală şi art.396 alin.10 Cod procedură penală. În baza disp. art. 66 alin.1 lit.a), b) şi i) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule , pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza disp. art. 65 alin.1 Cod penal rap. la art. 66 alin.1 lit.a), b) şi i) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În baza art. 93 alin.1 C.p. obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la pct. b), c), d) e) se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 93 alin.2 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii de comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Piteşti pe o perioadă de 120 zile lucrătoare. În baza art. 96 C.p inculpatul este atenţionat asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant în ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată în numele părţii civile VERZEA RODICA şi ,în consecinţă, anulează această cerere formulată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţilor civile Din Alina şi Meteleagă Mariana pentru pretenţiile formulate în calitate de moştenitori ai autoarei Meteleagă Constanţa şi ,în consecinţă, respinge acţiunea civilă exercitată de aceste succesoare. În temeiul art. 397 C.p.p. raportat la art. 19 alin. 5 C.p.p. combinat cu art. 1381, art.1385, art 1390 , art 1391 şi art 1392 C.Civ şi art. 54 alin. 1 din Legea nr.136/1995 cu aplic. Deciziei RIL nr.1/2016 a I.C.C.J admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile M** N****** E**** , M******** M***** G******* prin reprezentant legal M** N****** E****,M** I***** E**** prin reprezentant legal M** N****** E****, Meteleagă Mariana şi Din Alina în contradictoriu cu inculpatul T***** C********* şi partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE UNIQA ASIGURĂRI SA. În temeiul art. 397 C.p.p. raportat la art. 19 alin. 5 C.p.p. combinat cu art. 1381, art.1385, art 1390 , art 1391 şi art 1392 C.Civ corob. art. 54 alin. 1 din Legea nr.136/1995 cu aplic. Deciziei 1/2016 a ICCJ obligă partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE UNIQA ASIGURĂRI SA. să plătească despăgubiri civile, proporţional cu culpa de 50% reţinută în sarcina asiguratului său, părţilor civile după cum urmează: - M** N****** E****, suma de 100.000 de euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; M******** M***** G*******, prin reprezentant legal M** N****** E****, suma de 75.000 de euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; - M** I***** E****, prin reprezentant legal M** N****** E**** suma de 75.000 de euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; - Meteleagă Mariana, suma de 30.000 de euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; - Din Alina , suma de 30.000 de euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; În temeiul art. 397 C.p.p. raportat la art. 19 alin. 5 C.p.p. combinat cu art. 1381,art 1385, art 1390 , art 1391 şi art 1392 C.Civ corob. cu art. 54 alin. 1 din Legea nr.136/1995 cu aplic. Deciziei 1/2016 a ICCJ obligă partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE UNIQA ASIGURĂRI SA. proporţional cu culpa de 50 % reţinută în sarcina asiguratului său la plata către partea civilă M** N****** E**** a sumei de 10.600 lei, cu titlu de daune materiale. Potrivit art. 1390 şi 529 alin. 2 C.Civ obligă partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE UNIQA ASIGURĂRI SA, să plătească părţii civile M******** M***** G******* prin reprezentant legal M** N****** E**** o prestaţie periodică lunară de 125 lei şi părţii civile M** I***** E**** prin reprezentant legal M** N****** E**** o prestaţie periodică lunară de 125 de lei începând cu data de 30.07.2016 şi până la împlinirea vârstei de 18 de ani de către părţile civile minore M******** M***** G******* şi M** I***** E****. Admite cererea formulată de inculpatul T***** C********* privind prelungirea dreptului de circulaţie. În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 rep. dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului T***** C********* pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.03.2018, dispoziţie care se comunică IPJ Argeş - Serviciul Rutier. În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul SA să plătească statului suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2000 de lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală. Respinge cererea părţilor civile privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul pentru efectuarea expertizei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi 05.03.2018.
Hotarare 35/2018 din 05.03.2018Amână pronunţarea asupra cererii formulate de inculpat şi asupra cauzei la data de 05.03.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2018Încuviinţează cererea formulată de către partea civilă şi reprezentantul parchetului privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a se depune la dosar relaţiile necesare în vederea soluţionării laturii civile a cauzei. Dispune revenirea cu adresă către ANAF pentru a comunica fişa fiscală aferentă anilor 2015-2016 din care să rezulte veniturile impozabile ale victimei pe perioada de referinţă, realizate din orice tipuri de activitate impozabilă efectuată de acesta , cu anexarea înscrisurilor relevante în dovedirea aspectelor comunicate. Pune în vedere părţilor civile să depună la dosar înscrisurile pe teza probatorie invocată. Dispune reluarea procedurii de citare cu partea civilă Verzea Rodica cu aceleaşi menţiuni pentru termenul de judecată următor. În temeiul disp. art.111 alin. 6 din O.U.G. 195/2002 republicată, admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul-petent T... c, ... Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.02.2018 şi până la data de 09.03.2018, inclusiv. În temeiul disp. art.111 alin.6 din OUG 195/2002 se comunică modul de soluţionare a cererii, inculpatului, I.P.J. Argeş şi Poliţiei Oraşului-Topoloveni- Serviciul Rutier. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.02. 2018.
Incheiere de sedinta din 05.02.2018Admite cererea formulată de inculpat şi dispune ca prezenta procedură judiciară să se deruleze conform dispoziţiilor privind recunoaşterea vinovăţiei, constatând îndeplinite cumulativ dispoziţiile legale. Încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpat, pe latura penală a cauzei şi ia act că au fost depuse la dosar înscrisurile pe teza probatorie invocată. Constată că se impune soluţionarea alăturat atât a acţiunii civile cât şi a celei penale. Prorogă discuţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a părţii civile Verzea Rodica în formularea pretenţiilor conform cererii fila 34 dosar fond, după citarea părţii pentru termenul ce se va acorda. Uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţilor civile Din Alina şi Meteleagă Mariana în derularea acţiunii civile privind daunele morale solicitate iniţial de partea civilă Meteleagă Constanţa, apreciind necesară administrarea aceloraşi categorii de probe ca şi pentru soluţionarea acţiunii civile în întregului ei. Încuviinţează părţilor civile în dovedirea pretenţiilor formulate proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu audierea martorilor Fieraru Nicolae şi Şerban Florica. Stabileşte în sarcina părţilor civile obligaţia procesuală de a prezenta martorii necitaţi în vederea audierii sau de a le indica domiciliul în vederea citării, în termen de 5 zile şi de a depune la dosar înscrisurile pe teza probatorie invocată, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Pune în vedere reprezentantului părţilor civile ca în cadrul probei cu înscrisuri să depună la dosar dovada veniturilor realizate anterior decesului de vct. Meteleagă Nelu şi a sumelor destinate efectuării cheltuielilor de înmormântare şi celor comemorative, raportat la pretenţiile solicitate de partea civilă Miu Narcisa. Din oficiu, dispune administrarea probei cu înscrisuri, pentru soluţionarea pretenţiilor civile formulate sub forma stabilirii prestaţiei periodice în favoarea celor doi minori- părţi civile , respectiv adresă către ANAF pentru a ne preciza dacă victima Meteleagă Nelu a fost înregistrată cu venituri în anii fiscali 2015-iulie 2016, iar în caz afirmativ să se menţioneze cuantumul acestora, cu anexarea înscrisurilor în dovedirea celor comunicate şi adresă către Primăria comunei Priboieni pentru întocmirea unui referat de anchetă psihosocială la domiciliul părţii civile Meteleagă Narcisa pentru a preciza persoanele aflate în întreţinerea victimei Meteleagă Nelu şi Miu Narcisa, anterior datei de 01.07.2016 şi orice date privind veniturile nete realizate de victima Meteleagă Nelu , bunurile acestuia menţionate în evidenţele fiscale înainte de 01.07.2016 şi dacă înregistra venituri din activităţi independente, conform menţiunilor din evidenţele autorităţii locale. Se citează partea civilă Verzea Rodica cu menţiunea de a preciza dacă îşi însuşeşte pretenţiile civile solicitate anterior reprezentând daune morale, în calitate de moştenitoare a părţii civile Meteleagă Constanţa , iar în caz afirmativ să-şi exprime punctul de vedere cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată din oficiu la acest termen de judecată. Se emit adrese către ANAF şi Primăria comunei Priboieni, conform celor de mai sus. Prorogă discuţia asupra cererii formulate de inculpat cu privire la prelungirea dreptului de circulaţie la proximul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 05.02.2018. Cu cale de tac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 22.01.2018În temeiul disp. art.111 alin. 6 din O.U.G. 195/2002 republicată, admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul-petent T.C-TIN, ... Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2018 şi până la data de 07.02.2018, inclusiv. În temeiul disp. art.111 alin.6 din OUG 195/2002 se comunică modul de soluţionare a cererii, inculpatului, I.P.J. Argeş şi Poliţiei Oraşului-Topoloveni- Serviciul Rutier. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.01.2018Admite cererea de îndreptare a erorii materiale, invocată din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 04.12.2017 pronunţată în dosarul nr.2098/828/2017, în sensul de a se menţiona „ Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.12.2017 şi până la data de 08.01.2018 inclusiv”, în loc de Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.12.2017 şi până la data de 08.01.2017 inclusiv”. Prezenta încheiere face parte integrantă din încheierea de şedinţă din data de 04.12.2017. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.12.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.12.2017În temeiul disp. art. 19 coroborat cu art. 20 Cod procedură penală, ia act de exercitarea acţiunii civile alăturat celei penale ,conform cererilor formulate de părţile civile: 1.M** N****** E**** -cu suma de 15.000 de euro, echivalentul în lei la data plăţi, reprezentând daune materiale respectiv cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării şi parastaselor ulterioare pentru victime; suma de 800.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de despăgubiri daune morale în calitate de concubină a lui Meteleagă Nelu şi 800.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale în calitate de mama a defunctului Miu Gabriel; 2. partea civilă M******** M***** G*******- cu sumele de :500.000 euro(echivalentul în lei la data efectuării plăţii), cu titlu de despăgubiri daune morale în calitate de fiică a lui Meteleagă Nelu şi 500.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale în calitate de soră a defunctului Miu Gabriel, pensie alimentară în cuantum de 2000 lei/lună de la data producerii accidentului şi până la împlinirea vârstei de 26 de ani pentru M******** M***** G******* , în calitate de fiică; 3. partea civilă M** I***** E****-500.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de despăgubiri daune morale în calitate de fiică a lui Meteleagă Nelu şi 500.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale în calitate de soră a defunctului Miu Gabriel şi pensie alimentară în cuantum de 2000 lei/lună de la data producerii accidentului şi până la împlinirea vârstei de 26 de ani pentru M** I***** E**** , în calitate de fiică; 4. partea civilă Meteleagă Mariana, 400.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale în calitate de sără a defunctului Meteleagă Nelu şi 100.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale în calitate de mătuşă a defunctului Miu Gabriel; 5 partea civilă Meteleagă Constanţa, prin moştenitori legali Din Alina, Meteleagă Mariana şi Verzea Rodica, 500.000 euro şi 500.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale în calitate de mamă a defunctului Meteleagă Nelu şi 500.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale în calitate de bunică a defunctului Miu Gabriel; 6. partea civilă Din Alina 400.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale în calitate de soră a defunctului Meteleagă Nelu şi 100.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plăţii) cu titlu de daune morale în calitate de mătuşă a defunctului Miu Gabriel. Acordă termen de judecată pe fondul cauzei la data de 22.01.2018 în vederea respectării dreptului la apărare al părţii responsabile civilmente pentru când se citează partea responsabilă civilmente cu copia cererii de constituire ca parte civilă depusă la dosar la acest termen de judecată, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acţiunea civilă formulată de părţile civile şi extinderea cadrului procesual. În temeiul disp. art.111 alin. 6 din O.U.G. 195/2002 republicată, admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul-petent T***** C*********, judeţul Argeş, CNP: .. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.12.2017 şi până la data de 08.01.2017 inclusiv. În temeiul disp. art.111 alin.6 din OUG 195/2002 se comunică modul de soluţionare a cererii, inculpatului, I.P.J. Argeş şi Poliţiei Oraşului-Topoloveni- Serviciul Rutier. Definitivă. Acordă termen de judecată pe fondul cauzei la data de 22.01.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.12.2017.
Incheiere de sedinta din 04.12.2017