S*** M***** C**** S*** P*** D** G** E* F***** S****
ReclamantC******* O*******
PârâtC*** E****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta SC Modern Calor SA Botoşani în contradictoriu cu pârâţii C******* O******* şi C*** E****, ca moştenitori ai defunctei Chelariu Aspazia. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 55,73 lei cu titlu de preţ energie termică cuprinsă în facturile restante ataşate la dosar, aferentă perioadei 10.2015-10.2016 şi penalităţi de întârziere calculate potrivit clauzei penale contractuale, a Legii nr. 51/2006 şi a Legii nr. 325/2006, în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere, de la data scadenţei facturilor şi până la data achitării efective a debitului, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească cuantumul debitului principal. Obligă pârâţii să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botoşani în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2018.
Hotarare 529/2018 din 08.02.2018