C***** C**** P*** P*****
ReclamantP********* N******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei executării silite a creanţei provenind din amenda contravenţională aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria AX nr.3341003 întocmit la data de 10.05.2006 de Postul de Poliţie Dorna Candrenilor, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava. Respinge cererea având ca obiect „alte cereri - înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii”, formulată de petenta Comuna Coşna, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul P********* N******, ca fiind prescrisă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 decembrie 2017.
Hotarare 918/2017 din 20.12.2017