P******** D* P* L**** T********* A***
PetentH****** F*****
InculpatT****** S***** T******
Parte civilăÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cu inculpatul HĂRDUŢ FLORIN cercetat în stare de liberate pentru săvârşirea infracţiunii de "ucidere din culpă” prev. de art. 192 alin. 2 c.penal, obiect al cauzei penale nr. 320/P/2016. În baza art. 192 alin. 2 c.penal raportat la art. 480 alin. 4 c. pr. penală, stabileşte în sarcina inculpatului HĂRDUŢ FLORIN, o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "ucidere din culpă". În baza art. 67 al.1 c.penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi pe o perioadă de 1 an, pedeapsă ce urmează a începe de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei prin care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere: art. 66 lit. a c.penal - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; art. 66 lit. b c.penal - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; art.66 lit. g c.penal - dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; În baza art. 65 al. 3 c.penal, se interzic inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, g, c.penal. În baza art.92 c.penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, stabilit în condiţiile art.92 c.penal. în baza art.93 al.1 c.penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciu de probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza dispoziţiilor art. 93 al. 2 c. penal, impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza dispoziţiilor art. 93 al.3 c.penal impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Târnova jud.Arad sau Consiliul Local Şilindia, jud. Arad. În baza art.7 al.1 din Legea nr.76/2008, se dispune prelevarea de la inculpatul HĂRDUŢ FLORIN a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, cu îndeplinirea obligaţiei de informare prevăzută de art. 5 al. 5 din Legea nr. 76/2008. În baza art.86 alin 1 c. penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art.85 alin 1 lit. c-e, c. penal se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art.404 alin 3 c. pr. penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.486 al.2 c. pr. penală rap. la art.25 alin.5 c. pr. penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă. Constată că în cursul judecăţii inculpatul a fost asistat de avocat ales Olah Cătălin din Baroul Arad. În baza art. 274 alin 1 c. pr. penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 700 lei. Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 58 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru av. Truţ Adriana Melania din Baroul Arad. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2017.
Hotarare 131/2017 din 14.11.2017