S********* P**** Ş* M****
PetentG**** G*****
DebitorZ**** I** S***
CreditorAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială din dispozitivul încheierii civile nr. 177 din data de 06.03.2017, pronunţată în dosarul nr. 210/282/2017 al Judecătoriei Pogoanele, în sensul că s-a redactat greşit „Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare contractul de credit nr. 596488655 din 05.09.2014, încheiat cu Provident Financial Romania IFN SA, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii”, corect fiind „Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare contractul de credit Zaplo.ro nr. 953004002 din 13.01.2016, încheiat de creditor cu debitorul G**** G*****, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.” Menţine restul dispoziţiilor din încheiere Definitivă Pronunţată în şedintă publică, astăzi 23.03.2017.
Incheiere finala dezinvestire 250/2017 din 23.03.2017Admite cererea. Încuviinţează executarea silită împotriva debitorului GÎDEA GEORGE, la cererea creditorului ZAPLO IFN SA, prin executor judecătoresc Pavel Bebi, în temeiul contractului de credit Zaplo.ro nr. 953004002 din 13.01.2016, în vederea recuperării sumei de 1.990,90 lei şi a cheltuielilor de executare. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06.03.2017
Incheiere finala dezinvestire 177/2017 din 06.03.2017