B******** M*****
ReclamantC*** J******** D* P***** S******
PârâtAdmite cererea în parte. Dispune anularea deciziei de pensionare nr. 336106 din 22.03.2017 emisă de intimată. Obligă intimata să emită contestatorului o nouă decizie de calculare a drepturilor de pensie, prin valorificarea veniturilor realizate de acesta, conform datelor cuprinse în adeverinţa nr. 1807, emisă la data de 28.07.2011 de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării Bucureşti. Obligă intimata să plătească în favoarea contestatorului diferenţa dintre drepturile de pensie cuvenite şi cele efectiv încasate, începând cu data de 14 februarie 2017, până la emiterea unei noi decizii în sensul celor menţionate anterior. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la arhiva Secţiei I civile a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 31 octombrie 2017.
Hotarare 1208/2017 din 31.10.2017Amână pronunţarea la data de 31.10.2017. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2017Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Respinge proba testimonială solicitată de reclamant ca nefiind utilă şi concludentă soluţionării cauzei, în raport de obiectul acţiunii şi înscrisurile ataşate la dosar. Se va emite o adresă către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării Bucureşti pentru a ne comunica dacă veniturile atestate de adeverinţa nr. 1807 din 28.07.2011 au fost incluse în salariul brut şi dacă pentru acestea s-a reţinut contribuţia de asigurări sociale. Amână judecarea cauzei pentru data de 17 octombrie 2017, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 19.09.2017