J******** I**
InculpatJ******** I*** A****** l* u** i********
InculpatJ******** I** p*** a******** D* C**** R******
InculpatÎn temeiul art.335 alin 2 C.p. cu aplicarea art. 374 alin.4 C.p.p. raportat la art.396 alin.10 C.p. condamnă pe inculpatul J******** I**, la pedeapsa închisorii de 9 luni. În temeiul art.337 C.p. cu aplicarea art. 374 alin.4 C.p.p. raportat la art.396 alin.10 C.p. condamnă pe inculpatul J******** I**, la pedeapsa închisorii de 2 ani. În baza art. 89 alin. 1 Cod penal, dispune anularea amânării aplicării pedepsei de 1500 lei (150 zile-amendă×10 lei/zi), aplicată prin sentinţa penală nr. 398/28.02.2017 a Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin neapelare la data de 4.04.2017 şi condamnarea inculpatului la această pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b,d Cod penal, contopeşte pedepsele de 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, amenda penală de 1500 lei, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 3 luni închisoare (1/3 din 9 luni închisoare), pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 3 luni închisoare la care se adaugă amenda penală în cuantum de 1500 lei (150 zile-amendă× 10 lei/zi). În temeiul art. 91 CP dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 NCP. În baza art. 93 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte în totalitate măsurile de supraveghere: -să se prezinte la Serviciul de probaţiune Buzău la datele fixate de acesta, -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, -să comunice schimbarea locului de muncă, -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 lit. b C.P, art. 94 alin. 3 CP impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin 3 CP, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul Primăriei Buzău sau în cadrul DGASPC Buzău În baza art. 96 CP cu referire la art. 404 alin. 2 CPP atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere. În temeiul art.91 alin.2 C.p. inculpatul va executa pedeapsa amenzii penale de 1500 lei (150 zile-amendă× 10 lei/zi). În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi,9.05.2018
Hotarare 1011/2018 din 09.05.2018Amână pronunţarea la data de 09.05.2018. Pronunţată în şedinţa publică,azi, 8.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2018În vederea citării inculpatului prin afişare la uşa instanţei, la ultimul domiciliu şi la locul de muncă.
Incheiere de sedinta din 24.04.2018Faţă de lipsa procedurii de citare cu martorul.
Incheiere de sedinta din 10.04.2018În vederea refacerii procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018În vederea citării inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018