P**** T**** L*****
InculpatG**** L****** M****
Parte civilăD****** C****** D******
Parte civilăC**** M****
Parte civilăB**** L*******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 c. pr.pen. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1387/P/2015, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, privind pe inculpatul P**** T**** L*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 din Codul penal Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P**** T**** L*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07 septembrie 2017
Incheiere finala dezinvestire din 07.09.2017Admite cererea formulată de inculpatul Pîrvu Tudor Lilian. În temeiul art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului Pîrvu Tudor Lilian, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.09.2017 şi până la data de 30.09.2017, inclusiv. Se comunică modul de soluţionare a cererii către inculpat şi către IPJ Dolj. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01.09.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 01.09.2017