Dosar 2119/100/2009/a4 din 28.11.2017

acţiune în evacuare pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2119/100/2009/a4
Data dosar:
28.11.2017
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
acţiune în evacuare pretentii
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.12.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Admis

    SC 1922 Admite acţiunea precizată promovată de lichidatorul judiciar A I.P.U.R.L., desemnat pentru insolvenţa debitoarei SC M SA, împotriva pârâtei SC V R SA, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească debitoarei SC M SA prin lichidatorul judiciar A IPURL suma de 2.981,65 lei reprezentând contravaloarea chiriei datorate şi neachitate conform facturii nr. 2017021 din 28.02.2017 aferentă perioadei 01.01.2017 – 31.03.2017, cu penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere, începând cu data de 11.01.2017 şi până la plata efectivă a sumei datorate. Obligă pârâta să plătească debitoarei SC M SA prin lichidatorul judiciar A I.P.U.R.L. suma de 20.700 lei, echivalentul a 4.500 Euro reprezentând daune interese pentru lipsa de folosinţă a spaţiului ocupat, respectiv terasa imobilului situat în Baia Mare, str. Vasile Lucaciu nr. 162, judeţul Maramureş, în suprafaţă de 48 mp. Ia act de renunţare la judecata capetelor de cerere 1, 3, 4, 7 şi 8 din acţiunea introductivă de instanţă. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 03.12.2018.

    Hotarare 1922/2018 din 03.12.2018
  • Sedinta din data de 26.11.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 03.12.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2018
  • Sedinta din data de 19.11.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 26.11.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2018
  • Sedinta din data de 01.10.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Amână cauza

    se va comunica pârâtei înscrisurile depuse de lichidatorul judiciar

    Incheiere de sedinta din 01.10.2018
  • Sedinta din data de 10.09.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Amână cauza

    Înch. fără nr. Respinge excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta VODAFONE ROMÂNIA SA. Fixează termen de judecată la data de 01.10.2018. Se vor cita părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 10.09.2018

    Incheiere de sedinta din 10.09.2018
  • Sedinta din data de 03.09.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 10.09.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2018
  • Sedinta din data de 18.06.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Amână cauza

    se va comunica precizarea de acţiune

    Incheiere de sedinta din 18.06.2018
  • Sedinta din data de 14.05.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Amână cauza

    se comunică pârâtei notele scrise

    Incheiere de sedinta din 14.05.2018
  • Sedinta din data de 19.03.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Amână cauza

    se va comunica pârâtei înscrisurile depuse de către lichidatorul judiciar

    Incheiere de sedinta din 19.03.2018
  • Sedinta din data de 22.01.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet specializat Falimente nr.1
  • Amână cauza

    lipsă procedură cu pârâta

    Incheiere de sedinta din 22.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD