H***** A***** C******
PetentI************ D* P****** A* J******** G*****
IntimatRespinge ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect plângere contravenţională, formulată de petentul Hri?că Adrian Cătălin, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, cu sediul în Gala?i, str. Domnească, nr.102, judeţ Gala?i. Menţine ca fiind temeinic şi legal procesul-verbal de contravenţie seria PGLX nr. 003475 din data de 28.09.2016 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi. Cu drept de apel, care se va introduce la Judecătoria Lie?ti, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 24.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 792/2017 din 24.10.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 24.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.10.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 10.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2017Faţă de lipsa martorului şi a solicitării de amânarea a cauzei, amână judecarea cauzei la data de 27.09.2017.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Pentru administrarea probatoriului încuviinţat amână cauza la data de 13.06.2017
Incheiere de sedinta din 23.05.2017In vederea administrarii probei testimoniale, amana judecarea cauzei la data de 23.05.2017.
Incheiere de sedinta din 25.04.2017In vederea administrarii probei testimoniale, amana judecarea cauzei la data de 25.04.2017.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017