V**** A**** S******
ReclamantS* T*** B*** S**
PârâtRespinge ca nefondată acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamanta Voicu Alina-Saviana împotriva pârâtei S* T*** B*** S**. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 29 ianuarie 2018, în şedinţă publică.
Hotarare 58/2018 din 29.01.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 29 ianuarie 2018 complet 2 mixt, ora 08,30, pentru ca reclamanta să precizeze acţiunea, termen pentru care se vor cita părţile şi se va emite adresă reclamantei să precizeze probele pentru dovedirea pretenţiilor solicitate pentru suma de 4500 lei ( înscrisuri , expertiză, acte) şi să precizeze dacă în conformitate cu disp.art.10 alin.2 din contract are acordul scris al pârâtei pentru continuarea contractului de arendă, urmare a decesului titularului, să precizeze echivalentul a 30% din producţia de grâu stipulată conform contractului de arendă. Totodată reclamanta să precizeze dacă suma solicitată de 4500 lei reprezentând arendă reprezintă echivalentul a 30% din producţia de grâu conform contractului de arendă pentru anii agricoli 2014,2015 şi 2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.11.2017