F***** N******* D* G******** A C********* P***** Î************** M*** Ş* M******* S*** - I**
ContestatorG****** B*** S***
IntimatG****** B*** S*** S***** A*** L* S** D***** Ş* A******** Î*
IntimatRespinge cererea formulată de contestatoarea FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII SA- IFN în contradictoriu cu intimata GARANTI BANK SA, ca neîntemeiată. Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 7.655,27 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru onorariu de avocat. Obligă contestatoarea la plata sumei de 108,29 lei către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Dobra, Coşoreanu & Asociatii, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate cu fotocopierea şi transmiterea dosarului de executare nr. 511/2017. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sub sancţiunea anulării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 24.11.2017.
Hotarare 8978/2017 din 24.11.2017În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 24.11.2017, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2017Pentru lipsa dosarului de executare, va amâna judecarea cauzei si va acorda un nou termen de judecată la data de 17.11.2017.
Incheiere de sedinta din 20.10.2017