G**** I** M****
InculpatAdmite cererea. Dispune plata onorariului traducătorului autorizat Popa Andra, reprezentând contravaloarea traducerii a 2(două) pagini în regim de urgenţă din limba română în limba germană, în sumă de 100,68 lei , din fondurile Ministerului Justiţiei, alocate Curţii de Apel Craiova în acest scop. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.02.2017Termen preschimbat la data de 08.02.2017.
În baza art. 103 alin 5 din Legea 302/2004 Ia act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată G**** I** M****. Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.01.2017 de autorităţile judiciare din Austria- Parchetul Eisenstadt , în dosarul nr. 7 St 97/16b. Dispune predarea persoanei solicitate către autorităţile austriece, cu respectarea regulii specialităţii prev. de art. 115 alin. 2 din Legea 302/2004 şi sub condiţia prev. de art. 97 alin.2 din Legea 302/2004 ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. În baza art. 103 alin 6 din Legea 302/2004 Menţine arestarea provizorie, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.02.2017 şi până la 16.03.2017 inclusiv. Constată că în prezenta procedură persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 30.01.2017. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 420 lei, reprezentând onorariul apărător oficiu, se vor vira din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dolj. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 33/2017 din 08.02.2017Amână cauza la data de 14.02.2017. Prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 212/54/2017/a1 s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate G**** I** M**** pe o durată de 15 zile.